Peste 30.000 de elevi români din 180 de școli au participat la Cea mai mare lecție din lume



Peste 30.000 de elevi români din 180 de școli din mediul rural și urban au participat, miercuri, la Cea mai mare lecție din lume, eveniment organizat de Salvați Copiii România, în cadrul unei campanii privind accesul gratuit la educație al copiilor desfășurate în peste o sută de state ale lumii.
Evenimentul face parte din Campania Globală pentru Educație care militează la nivel mondial pentru atingerea obiectivelor Educației pentru Toți, care au fost stabilite încă din anul 2000, la Dakar, de peste 180 de țări, printre care și România.
Principalele obiective ale campaniei vizează extinderea educației preșcolare, asigurarea învățământului obligatoriu gratuit pentru toți copiii, promovarea educației continue și a învățării abilităților de viață pentru tineri și adulți, creșterea ratei de alfabetizare a adulților cu 50 la sută la nivel global, precum și creșterea calității în educație.
Potrivit estimărilor, la nivel global circa 750 de milioane de adulți sunt analfabeți, majoritatea fiind femei, iar 70 de milioane de copii din întreaga lume nu au acces la educație.
La nivel național, potrivit estimărilor, 16 la sută dintre copiii cu dizabilități nu urmează nicio formă de educație, în timp ce pentru ceilalți 31.000 din învățământul de masă există puțin peste o mie de cadre didactice de sprijin, iar dotările și echipamentele din instituțiile de învățământ sunt insuficiente pentru a permite integrarea lor.
Președintele executiv al Organizației „Salvați Copiii”, Gabriela Alexandrescu, a declarat, miercuri, că dintr-un studiu realizat cu părinți de către Institutul Național de Statistică, aproximativ 70.000 de copii sunt implicați în forme grave de muncă, în timp ce cercetările realizate cu copii indică un număr aproape dublu.
Totodată, studiile și evaluările realizate de organizația nonguvernamentală indică faptul că o treime dintre copiii care trăiesc în stradă sunt analfabeți, iar 40 la sută dintre ei au un nivel redus al abilităților de scris și citit.
Aproximativ 80 la sută dintre copiii de vârstă școlară care nu merg la școală sunt de etnie romă, principalele cauze ale neșcolarizării lor fiind tradiția și sărăcia.
„Aproximativ 24 la sută dintre copii nu au acces la educație preșcolară datorită costurilor ridicate pe care le presupune aceasta (pe lună, aproximativ 40 la sută din venitul minim garantat pentru un copil), dar și datorită lipsei grădinițelor, a distanțelor mari dintre casă și instituțiile de învățământ. Diferențe mari se înregistrează între mediul rural și urban, rata de cuprindere în învățământul preșcolar fiind în medie cu șase la sută mai mică în rural”, potrivit Raportului asupra stării sistemului național de învățământ 2007, citat de organizația „Salvați Copiii”.
Campania din acest an s-a desfășurat în două etape și a avut ca temă „Educație de calitate pentru toți – Stop excluderii!”. Prima etapă a vizat organizarea de activități în școli în care să fie implicați elevii din mediile rural și urban, iar cea de-a doua etapă a constat în organizarea celei mai mari lecții din lume, eveniment organizat în peste o sută de state ale lumii.
Potrivit „Salvați Copiii”, numărul minorilor implicați în campania din acest an este de patru ori mai mare decât anul trecut și, pentru prima oară, s-a reușit implicarea unui număr însemnat de unități de învățământ din mediul rural, respectiv 23, precum și a unor școli speciale și centre de reeducare pentru minori.
La „Cea mai mare lecție din lume” organizată la Colegiul Național „Spiru Haret” din Capitală a participat și președintele Traian Băsescu, care a declarat că cea mai reală problemă o au copiii cu dizabilități, cărora nu le este asigurat nici măcar accesul în școală.
Referitor la copii romi care nu merg la școală, președintele Traian Băsescu a declarat că fenomenul este cauzat, în principal, de educația și cultura familiilor din această etnie.
În timpul lecției, o profesoară a declarat că o elevă de etnie romă i-a spus că familiile aparținând acestei minorități nu au în cultură trimisul copiilor la școală, iar Liliana Preoteasa, reprezentant al Ministerului Educației, a menționat că o cauză a fenomenului este „sărăcia cruntă” cu care acești oameni se confruntă.
În replică, Băsescu a declarat că familiile de romi fac mulți copii, iar indemnizațiile de la stat pe care le încasează astfel le-ar permite să îi trimită la școală.
Președintele a susținut și faptul că adulții din aceste familii ar trebui să fie încadrați în cicluri de învățământ similare primelor patru clase, pentru ca „măcar să poată semna”.
În cadrul evenimentului, Traian Băsescu a mai declarat că alocarea de bani de la buget pentru domeniul Educației nu s-a făcut doar pentru salarii, pentru a asigura un standard profesorilor, ci și pentru copii.