Campanie

Peste 3.000 de persoane au participat la mitingul lui Antonescu de la Suceava

Peste 3.000 de persoane din întreg județul au participat la mitingul electoral de la Suceava al candidatului PNL pentru președinția României, Crin Antonescu
Peste 3.000 de persoane din întreg județul au participat la mitingul electoral de la Suceava al candidatului PNL pentru președinția României, Crin Antonescu

Peste 3.000 de persoane din întreg județul au participat la mitingul electoral de la Suceava al candidatului PNL pentru președinția României, Crin Antonescu. Liderul liberalilor a venit la Suceava împreună cu soția sa, Adina Vălean, fiind însoțit și de Cristian Adomniței, Varujan Vosganian, Relu Fenechiu, primarul Bacăului, Romeo Stavarache, și europarlamentarul Norica Nicolai.
Înainte de a urca pe scena amplasată în centrul Sucevei, susținătorii lui Crin Antonescu au avut parte de un scurt spectacol susținut de interpretul de muzică populară Alexandru Recolciuc și de suceveanul Cristi Munteanu. După momentul artistic, pe scenă au urcat primarii, viceprimarii PNL din județ, împreună cu liderii locali ai liberalilor. Amfitrionul întâlnirii de la Suceava a fost primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, cel care a salutat „spiritul liberal și pe toți cei cărora nu le este frică”.
Înainte de discursul lui Crin Antonescu, liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a ținut să le spună celor prezenți că organizația pe care o conduce este, în momentul de față, mai puternică decât atunci când, din rândul liberalilor, au plecat Gheorghe Flutur, Ion Lungu sau senatorul Tiberiu Prodan.
„Locuitorii județului au înțeles că PNL, la Suceava, nu a murit. Ba, din contră, este mult mai puternic și mai ancorat în realitățile județului”, a spus Băișanu. În discursul său, liderul PNL Suceava i-a criticat pe principalii contracandidați ai lui Crin Antonescu, Traian Băsescu și Mircea Geoană, precizând că aceștia „au venit la guvernare doar pentru ciolan”.
„România nu mai are nevoie de asta. România are nevoie de echilibru, de o pace civică și politică care să lucreze pentru cetățean. De asta se află aici Crin Antonescu, viitorul președinte al României”, a spus Băișanu.
Discursul acestuia a fost urmat de cel al europarlamentarului PNL Norica Nicolai, aceasta precizând că liderul PNL este în momentul de față singurul candidat pentru președinție care, odată ce va ocupa această funcție, va reuși să schimbe în bine traiul românilor.
„Suntem siguri că cea mai bună zi în România va fi cea în care Crin Antonescu va fi ales președintele țării. Și Geoană și Băsescu sunt aceiași din 1990. Nici o clipă nu s-au schimbat. Ei sunt cei care ne-au adus în situația în care ne gândim în fiecare zi din ce trăim mâine. Iar eu nu mai vreau o Românie în care și copilul meu să fie o generație de sacrificiu. Și pentru asta există o singură garanție și o singură șansă. Crin Antonescu”, a spus Norica Nicolai.

„Adio, Traiane! De ce ți-e frică nu scapi”

În aplauzele și uralele celor câteva mii de persoane prezente la evenimentul electoral al PNL, Crin Antonescu și-a început discursul spunându-le sucevenilor „Vă salut, prieteni curajoși cu care mă mândresc. Vă mulțumesc pentru că sunteți aici. Vă mulțumesc pentru că nu vă este frică, pentru că și voi, ca și mine, credeți că putem schimba România. Și vom schimba România împreună. Suntem urmașii unor oameni demni, și în Bucovina și Maramureș, Vrancea și în Oltenia. Suntem urmașii unor oameni harnici și de onoare. Nu suntem urmașii lui Traian Băsescu. Suntem doar cei care l-am suportat cinci ani ca președinte și cei care peste câteva zile îi vom spune «Adio, Traiane! De ce ți-e frică nu scapi»”.
În discursul său, Crin Antonescu i-a criticat atât pe Traian Băsescu, cât și pe liderul PSD Mircea Geoană, subliniind că cei doi sunt principalii vinovați pentru legea prin care bugetarilor li se vor diminua salariile în ultimele două luni ale acestui an, după ce vor fi nevoiți să-și ia concediu fără plată pentru opt zile.
„Sărăcia a cotropit cea mai mare parte din această țară. A intrat în vigoare o lege care îi lasă pe atâția români fără banii pe 8-9-10 zile, chiar în preajma sărbătorilor. Pe toți, până și pe cei care sunt sub culorile noastre naționale, sub tricolor, în misiune în Afganistan. Rușine, domnule președinte, comandant suprem al armatei. Rușine, domnule Geoană și domnule Boc”, a spus Antonescu.
El a subliniat că pentru această situație este vinovat și liderul PSD, Mircea Geoană, în condițiile în care partidul său se afla la guvernare atunci când a fost aprobată legea, prin asumarea răspunderii Guvernului condus de Emil Boc.
„Împreună au băgat mâna în buzunarul românilor, luându-le banii. Atunci noi am depus o moțiune de cenzură și Mircea Geoană, care astăzi plânge de mila săracilor și le promite bugetarilor verzi și uscate, nu ne-a sprijinit să oprim această lege nedreaptă. O lege care, pentru prima dată după 20 de ani, de la Ceaușescu încoace, îi obligă pe oameni să-și ia concediu fără plată în preajma sărbătorilor de iarnă”, a spus Antonescu.
Antonescu îi așteaptă pe Băsescu și Geoană la o confruntare directă
Liderul PNL i-a îndemnat pe alegătorii suceveni să nu voteze sondajele și să nu creadă în rezultatele acestora. Antonescu a spus că atât Mircea Geoană, cât și Traian Băsescu refuză o confruntare electorală directă, „și asta pentru că le este frică de mine”.
„Domnule Traian Băsescu, să le spunem oamenilor dacă dumneata sau eu am vândut flota României, dacă dumneata sau eu mi-am luat casă în Mihăileanu, dacă dumneata sau eu ne-am îmbogățit familia, și cine îi amenință pe români cu frica. Să discutăm, domnule Mircea Geoană, dacă dumneata sau eu i-am mințit pe români, dacă dumneata sau eu i-am mințit pe profesori, promițând măriri cu 50% ale salariilor”, a declarat Crin Antonescu.
El a arătat că va câștiga alegerile prezidențiale, precizând că Traian Băsescu împreună cu Mircea Geoană au reușit „să-i învingă pe români”. „Mircea Geoană și Traian Băsescu vor rămâne pe fila întoarsă a istoriei și se vor juca în continuare de-a dosarele, de-a înregistrările și de-a șantajul”, a mai precizat liderul PNL.
„Îi iubesc pe români și le voi spune adevărul”
Crin Antonescu a precizat că prin persoana sa, românii au șansa să aibă primul președinte „care nu a fost comunist”.
„Vom da României un președinte care îi iubește pe români. Îi iubesc pe români. Am lucrat și lucrez pentru români. Vom da prin votul nostru un președinte care nu e înconjurat de nici o clică, nici de corupți, nici de baroni și nici de oameni care amenință. Și numele acestui președinte este Crin Antonescu”, a spus liderul PNL. El le-a promis susținătorilor săi că, după ce va ajunge președinte al României, va fi cel care le va spune românilor adevărul despre ce s-a întâmplat în România în ultimii 20 de ani. Antonescu a precizat că unul dintre primele lucruri pe care le va face va fi să le spună românilor ce s-a întâmplat cu banii pe care România i-a împrumutat de la FMI.
„Nu promit decât că veți afla adevărul despre tot ceea ce acești oameni ne ascund. Eu voi afla adevărul despre banii pe care noi și probabil copiii noștri trebuie să-i plătim din datoria făcută de Băsescu și Geoană, de 30 de miliarde de euro numai la FMI, de 70 de miliarde de euro ca datorie publică. Cea mai mare datorie din istoria României, de câteva ori mai mare decât datoriile pe care le-am plătit pentru Nicolae Ceaușescu. Vom afla aceste lucruri, pentru că eu nu am nimic de ascuns. Nimeni din familia mea, din apropierea mea, nu a băgat în buzunar acești bani. Nu știu dacă domnul Băsescu poate să spună același lucru. Sunt sigur că Mircea Geoană nu poate să spună același lucru. Vom afla tot adevărul”, a declarat Antonescu, care a mai adăugat că, dacă va fi ales președinte, România va avea un Guvern condus de un prim-ministru independent, Klaus Iohannis.
Antonescu a arătat că din viitorul Guvern vor putea să facă parte reprezentanți ai tuturor partidelor, în funcție de ce alianțe se vor forma, însă i-a exclus pe Elena Udrea, Adriean Videanu sau pe Radu Berceanu.
„Oameni precum aceștia, care s-au îmbogățit, au averi de sute de milioane de euro, în vreme ce alegătorii lor, cei care cred în ei, sunt din ce în ce mai săraci, nu mai au ce căuta în Guvernul României”, a mai spus Antonescu.
Adomniței: „De la Suceava va veni dezrobirea de actuala menghină portocalie”
Pe de altă parte, trebuie spus că fostul ministru al Educației, deputatul Cristian Adomniței, le-a solicitat democrat-liberalilor să prezinte electoratului ce au reușit să realizeze în perioada în care au guvernat România. El a precizat că liderii județeni ai PD-L, și în special Gheorghe Flutur, ar trebui să vorbească cu sucevenii și să-l aducă pe Traian Băsescu la Suceava atunci când vor reuși să demonstreze că pot să finalizeze investițiile demarate în perioada guvernării liberale, printre care sala de sport de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, noul campus universitar, sau atunci când vor relua proiectul unui nou spital de urgență în Suceava.
„Crin Antonescu, din prima zi de mandat, va reuși să rezolve aceste aspecte, dar și să le dea românilor ceea ce vor, și anume locuri de muncă. Și vreau să precizez că de la Suceava va veni dezrobirea de actuala menghină portocalie”, a spus Adomniței.
La rândul său, vicepreședintele PNL, Varujan Vosganian, despre care primarul Marius Ursaciuc a spus că este omul în fața căruia își să jos pălăria în semn de respect, a declarat că PNL a pregătit o platformă liberală de guvernare, care poate fi pusă în aplicare după ce Crin Antonescu va câștiga președinția.
„Vom avea un Guvern care va relua ceea ce am început noi și care va continua reformele noastre. Noi am făcut ceea ce am făcut, după care bidinelele au încremenit. În România nu s-a mai mișcat o bidinea. Iar actuala putere nici măcar nu a zugrăvit ceea ce noi am construit. Pe de altă parte, vreau să spun că aici, la Suceava, am căpătat încredințarea că vom învinge. PD-iștii de aici conduși de trădătorii liberali i-au dat lovitura de grație lui Traian Băsescu. Dacă mai era vreo șansă, dacă se întrezărea vreo iluzie că Traian Băsescu va câștiga, Gheorghe Flutur și PD-iștii au spulberat-o. Atâtea poze au pus cu Traian Băsescu, încât de aici înainte sucevenii se vor sătura definitiv să-i mai vadă fața lui Traian Băsescu”, a declarat Vosganian.

Campanie: Peste 3.000 de persoane au participat la mitingul lui Antonescu de la Suceava

Crin Antonescu și Alexandru Baișanu salutând mulțimea
Crin Antonescu și Alexandru Baișanu salutând mulțimea
Campanie: Peste 3.000 de persoane au participat la mitingul lui Antonescu de la Suceava
Campanie: Peste 3.000 de persoane au participat la mitingul lui Antonescu de la Suceava
Peste 3.000 de persoane din întreg județul au participat la mitingul electoral de la Suceava al candidatului PNL pentru președinția României, Crin Antonescu
Peste 3.000 de persoane din întreg județul au participat la mitingul electoral de la Suceava al candidatului PNL pentru președinția României, Crin Antonescu

Recomandări

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”