Școală

Peste 3.000 de elevi din județ învață în clase cu predare simultană

Peste 3.000 de elevi din județul Suceava învață în clase cu predare simultană. Inspectoratul Școlar Suceava a aprobat ca în 195 de unități școlare să învețe simultan elevii din clase de nivel diferit. Numărul elevilor înscriși la aceste unități este de peste 3.100. Șeful Inspectoratului Școlar, Petru Carcalete, a declarat că majoritatea școlilor cu învățământ simultan funcționează în localități izolate din mediul rural.
Învățământul simultan presupune ca orele la clasele primare să se facă astfel: clasa întâi cu clasa a treia și clasa a doua cu clasa a patra.
La gimnaziu, elevii de clasa a cincea învață cu cei de clasa a șaptea, iar cei de clasa a șasea cu cei de clasa a opta.

Recomandări

Dublă performanță la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: locul III la două olimpiade județene pentru eleva Ananii Adina Maria

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase