De sărbători

Peste 300 de polițiști vor fi mobilizați zilnic în acțiuni de control

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava a anunțat că în zilele de sărbătoare care urmează peste 300 de polițiști vor fi angrenați zilnic în acțiuni de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.
În noaptea de Înviere, la nivelul județului vor acționa 298 de polițiști din structurile de ordine publică, 57 de polițiști rutieri și 41 de ofițeri și agenți de investigații criminale, ultimii pentru prevenirea faptelor de furt. În caz de nevoie, vor fi disponibile și echipaje de „mascați” ale Serviciului de Acțiuni Speciale. Măsurile de ordine vizează peste 500 de lăcașuri de cult unde se vor organiza ceremonii religioase.
Subcomisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat că zilnic, până pe 13 aprilie inclusiv, vor acționa 309 polițiști. În paralel, zilnic, 15 polițiști de la Serviciul Transporturi Suceava vor efectua acțiuni și controale în 15 trenuri și 14 gări și stații CFR.
Din întregul efectiv de polițiști, în jur de 50 vor efectua controale rutiere în trafic. În acest sens sunt pregătite 20 de autospeciale de poliție rutieră, din care mai mult de jumătate dotate cu aparatură radar.

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

Polițist reținut în arest pentru două infracțiuni, alături de un afacerist cu lemn anchetat în atacul asupra polițiștilor din Broșteni

Tineri cu studii în Drept din Suceava au demarat o campanie de înăsprire a legii penale privind violențele asupra femeilor

CJSU solicită Guvernului ca firmele din Broșteni să nu plătească TVA, impozit pe profit și contribuții sociale timp de trei luni