Marș împotriva violenței. Peste 300 de elevi de la mai multe licee din municipiul Suceava și-au prelungit ieri orele în stradă. Copiii s-au adunat în fața Primăriei și de aici au parcurs pe jos traseul Ștefan cel Mare – Ana Ipătescu – Biblioteca „I.G. Sbiera” – Prefectură – Casa de Cultură. Elevii au afișat mai multe mesaje împotriva violenței, iar în punctul terminus au și scandat câteva sloganuri.
Acțiunea de ieri face parte din campania „Săptămâna prevenirii Criminalității”, inițiată de Inspectoratul Județean de Poliție, și vizează lupta împotriva violenței intrafamiliale.
Subinspector de poliție Ileana Iacob, ofițer sociolog în cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din IJP Suceava, a declarat că au fost identificate o serie de probleme cu care se confruntă autoritățile în lupta împotriva acestui tip de violență. „Limitele legislației nu permit să intervenim eficient pentru a-i apăra pe cei lipsiți de posibilități. În plus, în municipiul Suceava nu există un adăpost pentru persoanele abuzate. Aceste probleme vor fi expuse autorităților competente, iar în cel mai scurt timp sperăm să găsim soluții viabile pentru protejarea celor care suferă în urma violenței intrafamiliale”, a declarat subinspectorul Ileana Iacob.
Acțiunile din cadrul acestei campanii pentru stoparea evenimentelor cu violență vor continua până la sfârșitul acestei săptămâni.






