Peste 300 de copii au fost internați, în ultimii trei ani, în Centrul de primire în regim de urgență



Centrul de primire în regim de urgență
Centrul de primire în regim de urgență

Peste 300 de copii care provin din familii dezorganizate, copii orfani sau abuzați au fost internați, în ultimii trei ani, în Centrul de primire în regim de urgență Suceava. În anul 2017, au fost internați în centrul de urgență sucevean 113 copii, dintre care 40 au ajuns în plasament de tip rezidențial, 48 au fost reintegrați în familie, 14 copii au fost dați în Asistență Maternală Profesionistă, patru copii au fost transferați în alt județ și șapte minori au fost dați în plasament simplu.
În anul următor, în 2018, numărul copiilor din familii dezorganizate sau monoparentale, familii fără posibilități materiale, copii orfani, abuzați sau aflați în situație de risc, copiii găsiți de poliție cerșind pe străzile municipiului Suceava sau minorii fugiți din alte județe care s-au aciuat cu alți tineri ai străzii, la periferia orașelor sau în gări a scăzut, astfel că s-au înregistrat 72 de copii internați în Centrul de Urgență. 21 dintre aceștia au fost dați în plasament de tip rezidențial, 36 au fost reintegrați în familie, 11 copii vor crește în familii de asistenți maternali profesioniști, doi minori au fost transferați în alte județe și doi copii au fost dați în plasament simplu.
Anul trecut, în 2019, în Centrul de primire în regim de urgență Suceava, subordonat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, au fost internați 110 copii: plasament de tip rezidențial: 26, reintegrare în familie: 44, plasament în Asistență Maternală Profesionistă: 29, transfer în alte județe: 10, plasament simplu – un caz.
În perioada ianuarie-februarie 2020, au primit sprijin din partea reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, în subordinea căreia este și Centrul de primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat și exploatat, 20 de copii. Dintre aceștia, trei copii au ajuns în plasament de tip rezidențial, patru minori au fost reintegrați în familie: șase au ajuns în plasament în Asistență Maternală, cinci au fost transferați în alte județe, doi au ajuns în plasament simplu. Accesul copiilor necăjiți în cadrul serviciului de primire în regim de urgență se face pe baza dispozițiilor de plasament în regim de urgență, emise de conducerea Protecției Copilului Suceava sau de instanța judecătorească.
Plan de servicii individual pentru fiecare copil
Odată ajunși în Centrul de primire în regim de urgență Suceava, în prezența psihologilor unii copii au povestit cum au fost bătuți cu bestialitate de tații alcoolici, alții au povestit printre lacrimi cum au fost abuzați și amenințați în cele mai cumplite feluri ca să „își țină gura”, iar alții au povestit că mamele lor sunt consumatoare de alcool și îi lasă flămânzi zile în șir. Toți acești copii beneficiază de consiliere psihologică chiar de la internarea în centru. Minorii rămân internați până ce Protecția Copilului se pronunță cu privire la măsura de protecție care este cea mai potrivită pentru ei, însă nu mai mult de două săptămâni.
În acest timp, asistenții sociali și psihologii trebuie să găsească o soluție în favoarea copiilor. Imediat după internare, personalul centrului face un plan de servicii individual pentru fiecare copil/tânăr, după care se ia legătura cu primăria din localitatea de domiciliu a minorului, se cere o anchetă socială, se stă de vorbă cu minorul, cu cei care aduc minorul în centru, poliție, reprezentanți ai primăriei, pentru a cunoaște care este situația acestuia, iar minorul intră într-un program de consiliere psihologică.
Reprezentanții DGASPC Suceava ne-au spus că „pe toată perioada cât sunt internați în Centrul de primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat și exploatat, minorii primesc hrană, îmbrăcăminte, beneficiază de asistență medicală, juridică, de suport emoțional și, după caz, de consiliere psihologică. Scopul final este reintegrarea familială și comunitară a minorului. Dacă nu se poate face reintegrarea în familie, copiii pot ajunge în grija unui asistent maternal profesionist sau pot fi transferați într-un alt centru de plasament”.



Recomandări

Concursul județean „Colind de Crăciun”, ediția a XIII-a, la Centrul Multifuncțional „Arta” din cartierul Ițcani

Concursul județean „Colind de Crăciun”, ediția a XIII-a, la Centrul Multifuncțional „Arta” din cartierul Ițcani
Concursul județean „Colind de Crăciun”, ediția a XIII-a, la Centrul Multifuncțional „Arta” din cartierul Ițcani

Două surori de 1 și 4 ani, instituționalizate în regim de urgență după ce mama lor a provocat scandal și distrugeri

Două surori de 1 și 4 ani, instituționalizate în regim de urgență după ce mama lor a provocat scandal și distrugeri - Foto cotidianul.ro
Două surori de 1 și 4 ani, instituționalizate în regim de urgență după ce mama lor a provocat scandal și distrugeri - Foto cotidianul.ro

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie

S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie
S-a prelungit termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați din Suceava. Ultima zi de înscriere este 10 octombrie