Peste 30 de mame au fost internate, anul trecut, împreună cu aproape 50 de copii, în cele două centre maternale din județ. În cadrul Serviciilor de Protecție în Regim de Urgență a Cuplului Mamă – Copil au fost înregistrați 20 de mame și 24 de copii la Centrul maternal Suceava și 14 mame și 25 de copii la Centrul maternal din Gura Humorului. Majoritatea femeilor care ajung să ceară ajutorul statului nu au o locuință, nu au un venit stabil cu care să își crească și să își educe copiii. Sunt și multe cazuri în care neînțelegerile din familie, violența fizică și psihică le determină pe mame să plece de-acasă, cu copiii în brațe, spre nicăieri. O soluție salvatoare pentru aceste mame sau viitoare mame sunt cele două centre maternale, unde sunt ferite și de răbufnirile violente ale soților, concubinilor, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Înscriși la medicul de familie și consiliați psihologic
Multe mămici cu copii de-o șchioapă cer sprijinul autorităților în sezonul rece,
din cauza lipsei lemnelor necesare încălzirii locuințelor. Directorul executiv
al Protecției Copilului Suceava, Dan Ionuț Adomniței, ne-a spus că Centru maternal funcționează pe principiul „îngrijirii copilului în familie”. „Aici se asigură stabilitatea relației copilului cu mama sa. Pe perioada rezidenței, în cele două centre, cuplurile mama-copil beneficiază de asistență socială, juridică, sunt înscriși la medicul de familie, copiii de vârsta preșcolară și școlară sunt înscriși la grădiniță, respectiv școală. Toate mămicile sunt consiliate psihologic. Pe timpul șederii în centrul maternal, femeile sunt implicate în diferite activități de socializare, de autogospodărire, iar în cazul mamelor minore, acestea sunt sprijinite și îndrumate cum să aibă grijă de copil, să prepare hrana, să îmbăieze copilul, se creează cadrul necesar pentru menținerea și dezvoltarea relațiilor intrafamiliale sau să-și continue studiile”, a explicat Adomniței.
Trei copii, împreună cu părinții, într-un bordei improvizat, fără căldură și curent electric
Cele două centre maternale din județ colaborează cu primăriile de domiciliu ale asistatelor, care împreună caută soluții pentru reintegrarea cuplurilor în comunitate sau în familia lărgită. Mamele sunt ajutate să-și găsească un loc de muncă. În cazul mamelor minore sau al viitoarelor mame adolescente, se intervine pentru ca ele să-și poată continua studiile. Cristiana este una dintre mămicile care au fost internate într-un centru maternal, împreună cu cei trei copii minori. Părinții copiilor nu aveau locuri de muncă, singura lor sursă de venit fiind alocația copiilor. Nicoleta Daneliuc, purtătoarea de cuvânt a Protecției Copilului Suceava, ne-a relatat că „mama, tatăl și cei trei copii minori locuiau într-un bordei improvizat, într-o grădină. Acesta nu era racordat la curent electric și nici nu avea ferestre. Copiii nu au urmat cursurile preșcolare sau școlare și nu socializau cu alți copii, astfel era pusă în pericol starea de sănătate și dezvoltarea fizică și psihică a acestora”.
Ea a completat că pe parcursul rezidenței, mama și copiii au fost evaluați și consiliați psihologic, iar legătura cu tatăl copiilor a fost păstrată în permanență. Această familie a fost ajutată să-și rezolve problema cu locuința, să obțină un act de proprietate pe terenul unde să-și ridice o locuință, cu sprijinul unui ONG.
„Copiii au fost înscriși la grădiniță, la medicul de familie, iar tatăl copiilor a fost sprijinit în vederea obținerii unui loc de muncă stabil. După angajare, tatăl a solicitat externarea din centru maternal a mamei și a celor trei copii, deoarece și-au putut închiria o locuință, pe care au dotat-o corespunzător creșterii și îngrijirii adecvate a celor trei minori. Aceștia au primit ajutor și din partea Primăriei Suceava, prin Serviciul Autoritate Tutelară, care a întocmit un plan de servicii pentru familie, plan care conține prestații și servicii sociale prevăzute de lege”, ne-a mai explicat Nicoleta Daneliuc.