Peste 290.000 de euro, contribuția României în 2014 la Institutul Universitar European din Florența



Contribuția României în 2014 la Institutul Universitar European (IUE) de la Florența – instituție academică europeană, specializată în pregătirea doctorală și post-doctorală în domeniile economie, drept, științe politice și istorice – este de 292.320 euro, potrivit unui proiect de HG.
Institutul Universitar European (IUE) de la Florența, înființat în 1972, are la bază o convenție interguvernamentală a statelor membre fondatoare ale Comunității Europene, care reglementează funcționarea institutului, programele de pregătire doctorală și post-doctorală și contribuția fiecărui stat semnatar la bugetul institutului, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației Naționale.
Până la 31 decembrie 2006, studenții români bursieri la IUE au primit finanțare prin intermediul programelor destinate statelor terțe. După aderarea României la Uniunea Europeană, nu a mai existat nicio bază juridică de finanțare a acestor bursieri.
România a primit invitația de a adera la această instituție la începutul lui 2007. Ulterior, prin Legea nr. 110/2009, România a aderat la Convenția privind înființarea Institutului Universitar European de la Florența, semnată în 1972, revizuită în 1992 și intrată în vigoare în 2007, după ratificarea sa de către Regatul Belgiei. Potrivit acestui act normativ, „modalitățile de punere în aplicare a Convenției privind înființarea IUE de la Florența vor fi stabilite prin acte normative ulterioare”.
România a devenit membră deplină a Institutului în 2010, după ce statele Consiliul Superior au adoptat o decizie în acest sens. Conform prevederilor Convenției, guvernele statelor semnatare au obligația de a desemna doi membri în Consiliul Superior al Institutului, iar in acest context, printr-o HG din iulie 2010, Guvernul României i-a delegat pe prof. univ. dr. Vasile Pușcaș și pe lector dr. Bogdan Aurescu în Consiliul Superior al Institutului European de la Florența.
În prezent, 20 de state membre UE au aderat la Institutul Universitar European de la Florența, respectiv Belgia, Danemarca, Germania, Republica Elenă, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, Cipru, Slovenia, Slovacia, Estonia și România.
Pentru ca România să poată beneficia din plin de avantajele aderării la Convenția privind înființarea Institutului Universitar European de la Florența, respectiv pentru ca reprezentanții României în Consiliul Superior al IUE să poată fi prezenți la întrunirile acestui organism, este necesar să plătească o contribuție, calculată în funcție de PIB-ul României în ultimii trei ani dinaintea aderării (perioada 2008-2010, anul aderarii fiind considerat cel în care Consiliul Superior a emis decizia de modificare a Convenției) și stabilită la 1,07% din bugetul Institutului.
Cifrele de referința pentru PIB sunt cele oferite de Eurostat. Conform deciziei Consiliului Superior 3/2004, contribuția nu poate sa fie inferioară taxei plătite pentru cercetătorii înregistrați, calculată ca echivalentul a 12.000 euro pentru un cercetător pe an.
Conform calculelor, contribuția României pentru 2014 este de 292.320 Euro, urmând ca plățile anuale ulterioare să se efectueze conform notificărilor transmise de IUE. Fondurile vor fi asigurate din bugetul MEN ce va fi aprobat pentru anii 2014-2016.
Prin participarea României la luarea deciziilor în cadrul Consiliului Superior, se urmărește promovarea imaginii externe a României și creșterea vizibilității internaționale prin intermediul deciziilor și programelor desfășurate de acest prestigios for.
Prin activitățile sale în domeniul învățământului superior și al cercetării, Institutul contribuie la dezvoltarea patrimoniului cultural și științific al Europei, constituindu-se, de asemenea, într-un forum de discuții și schimburi de idei pe tematicile care fac obiectul domeniilor de studii menționate mai sus. În plus, IUE este apreciat la nivelul Uniunii Europene, fiind depozitarul Arhivelor Istorice ale Uniunii Europene. De asemenea, IUE colaborează cu multe personalități politice sau organizații europene, fie în cadrul unor programe de cercetare, fie prin organizarea unor conferințe tematice susținute de lideri politici importanți.
Din punct de vedere administrativ, Institutul Universitar European de la Florența este format din consiliul superior, președintele Institutului și consiliul academic.
Consiliul Superior este compus din câte doi reprezentanți ai guvernelor statelor contractante, fiecare stat având un vot în cadrul Consiliului.
Președinția Consiliului Superior este deținută, pe rând, pentru un mandat de un an, de către un reprezentant al fiecăruia dintre statele membre. Președintele Institutului, Secretarul și un reprezentant al Comunităților Europene iau parte la reuniunile Consiliului Superior, dar nu au drept de vot. Consiliul Superior este responsabil pentru adoptarea principalelor direcții de acțiune ale Institutului, conduce activitățile acestuia și facilitează relațiile dintre Guverne și Institut. De asemenea, Consiliul Superior ia deciziile necesare pentru realizarea sarcinilor care îi revin, acestea luându-se în unanimitate sau cu majoritate calificată.
Limbile oficiale ale Institutului sunt limbile oficiale ale statelor contractante.