Proiect

Peste 28 de milioane de euro pentru schimbarea la față a Sucevei



Cel mai mare proiect de refacere urbanistică a municipiului Suceava, în valoare de peste 28 de milioane de euro, va fi astăzi supus aprobării aleșilor locali.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) ar atrage o finanțare nerambursabilă de peste 22 de milioane de euro, bani europeni, în vreme ce contribuția de la bugetul local ar fi de numai 1,5 milioane de euro.
PIDU are cinci mari componente, dintre care, cea mai valoroasă este cea de reabilitare străzi, poduri și pasaje, modernizare parcuri și creare de stații modulare de transport public, în valoare de aproape 15 milioane de euro.
Reabilitarea zonei centrale a municipiului Suceava, prin crearea de parcări subterane și refacerea pietonalului și a unor străzi, cuprinde lucrări în valoare de 8,7 milioane de euro.
Modernizarea iluminatului public pe principala arteră de circulație a Sucevei cuprinde finanțări de 2,7 milioane de euro, în vreme ce realizarea centrului pentru susținerea tradițiilor bucovinene se ridică la aproape 2 milioane de euro.
O sumă de aproximativ 600.000 de euro este prinsă pentru măsuri de creștere a siguranței cetățenilor și prevenire a criminalității, prin montarea de echipamente de supraveghere în zeci de locuri din municipiul Suceava.
“Vrem ca în data de 31 august să depunem la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est acest proiect amplu, care va schimba fața municipiului Suceava, în special pe partea de infrastructură”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Lucrările prevăzute în PIDU ar urma să fie începute în 2010, în funcție de acordarea finanțărilor și organizarea licitațiilor necesare.




Recomandări

„Abuz în serviciu” semnalat la DNA Suceava de consilierul local Mihai Crăciun în privința lucrărilor din Parcul Șipote

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor
În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor