Investiție

Peste 270.000 de lei, pentru reabilitarea secției de Urologie de la Spitalul Suceava

Lucrările de la secția Urologie, recepționate ieri, în prezența președintelui CJ Gheorghe Flutur și a primarului Ion Lungu

Secția de Urologie din cadrul Spitalului Suceava a fost reabilitată și igienizată, valoarea totală a investiției ridicându-se la 273.126,36 lei, dintre care 135.514 lei de la Consiliul Local și 137.712 lei de la Consiliul Județean. Lucrările de modernizare au cuprins toate spațiile, respectiv 12 saloane, cabinetul medicului-șef, camera de gardă, băile, vestiarele, sala de pansamente, oficiul, sala de mese, arhiva și depozitul și au fost recepționate ieri, în prezența primarului Ion Lungu și a președintelui CJ Gheorghe Flutur.
1.131 de intervenții chirurgicale, realizate anul trecut
Secția de Urologie s-a înființat în anul 1994, funcționează la etajul IV al Spitalului Suceava și are o capacitate de 35 de paturi. Echipa de lucru este formată din trei medici – Nicolae Dobromir, Janin Năsăudean și Nicolae Stoican – opt asistente și șapte infirmiere. Anul trecut, în această secție au fost internați în regim continuu 1.177 pacienți și au fost rezolvate 399decazuri de spitalizare de zi. Totodată, au fost consultați 3.113pacienți în ambulatoriu (1.038 pacienți/medic) și s-au realizat 1.131intervenții chirurgicale (96.09% din totalul de cazuri). Din cei 1.177 de pacienți internați în regim continuu, 1.162 au fost urgențe, reprezentând 98.73% din totalul de pacienți internați. Datorită complexității cazurilor tratate, în 2010, s-a realizat un indice de complexitate de 1.4589, cumult crescut față de cel realizat pe spital, de 1.1900.
97,45% din totalul de pacienți au fost cazuri grave
Șeful secției de Urologie, dr. Nicolae Dobromir, arată că cele mai frecvente boli sunt din patologia tumorală – adenomul de prostată, tumori vezicale maligne, litiaza renală, patologia infecțioasă de genul abces renal, prostatic, TBC renal – din patologia traumatică, și anume traumatismele aparatului uro-genital, tratamentul malformațiilor aparatului urinar, și din maladiile obstructive, cum ar fi anuriile obstructive, stricturile de uretră, obstacolele uretrale.
„Cazurile sunt grave pentru că în majoritatea situațiilor oamenii vin abia atunci când boala ajunge într-un stadiu avansat”, subliniază medicul, explicând că anul trecut au fost înregistrați 1.147 pacienți cu complicații și comorbidități, reprezentând 97,45% din totalul de pacienți internați. Media de vârstă a pacienților este ridicată, situându-se în jurul a 50-60 ani.
143 de pacienți, transferați anul trecut în alte clinici
În prezent, în secția de Urologie a Spitalului Suceava se poate rezolva 99.64% din cazuistica urologică, ceea ce înseamnă că pacienții sunt trimiși la clinicile de specialitate doar atunci când este vorba despre transplanturi sau de litotriptie renală, adică spargerea pietrelor din rinichi. În 2010, au fost transferați 143 pacienți, reprezentând 0.36% din totalul cazurilor internate la Spitalul Suceava.
Rata mortalității este foarte scăzută, fiind de 0.76% față de 2.08% cât este pe întreg spitalul (nouă pacienți decedați față de 831 pacienți decedați pe spital).

Investiție: Peste 270.000 de lei, pentru reabilitarea secției de Urologie de la Spitalul Suceava

Recomandări

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști

Consilierii județeni au aprobat ca Spitalul Clinic Suceava să folosească 17,65 de milioane de lei pentru continuitatea programelor naționale de sănătate

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava