Peste 250 de polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale, arme, explozivi, substanțe periculoase vor acționa, în perioada 30 noiembrie – 04 decembrie, la nivelul întregului județ, pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, dar și pentru a asigura o intervenție promptă la orice eveniment, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. De asemenea, în fiecare zi, 50 de polițiști rutieri cu toate autospecialele din dotare, inclusiv cu cele echipate cu aparatură radar, vor fi prezenți pe toate drumurile naționale, europene și județene pentru siguranța traficului rutier. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuț Epureanu, a declarat: „Pe această cale, atragem atenția încă o dată tuturor șoferilor care se vor deplasa pe raza județului în perioada următoare, inclusiv turiștilor, să își echipeze autovehiculele corespunzător, cu anvelope de iarnă și să respecte cu strictețe legislația rutieră. În cazul unor căderi masive de zăpadă, rugăm participanții la trafic să respecte cu strictețe semnalele polițistului rutier, echipajele de poliție acordând sprijin utilajelor de deszăpezire și facilitând intervenția acestora pentru a avea o intervenție cât mai eficientă.Peste 90 de patrule de poliție vor acționa zilnic în municipii, orașe dar și în mediul rural sucevean și toate grupele Serviciului de Acțiuni Speciale vor fi în dispozitiv gata să acționeze ferm la nevoie”. Polițiștii monitorizează, în special, traseele de deplasare către zonele turistice ale județului și zonele de agrement, precum și sectoarele de drumuri naționale și europene. Aparatul radar laser TrueCam va fi utilizat și în această perioadă pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză.Polițiștii de la transporturi sunt prezenți în trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în stațiile și triajele de cale ferată.Polițiștii sunt prezenți la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea liniștii publice și pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială. Comisarul Epureanu a adăugat: „Pentru o vacanță liniștită și în siguranță, Poliția Română vă recomandă să aveți grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflați în locuri aglomerate, să nu lăsați copiii nesupravegheați, să nu răspundeți la provocări cu violență, încercând să evitați conflictele. În caz de urgență, sunați la numărul 112, suntem la datorie! Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului și în special, a pneurilor, a gradului de îmbătrânire și uzură al acestora și al racordurilor, precum și verificarea instalației de climatizare.Nu conduceți dacă vă simțiți obosiți! Nu consumați alcool și vă urcați la volan! Adaptați în permanență viteza la condițiile de drum!






