Statistică

Peste 23.000 de suceveni sunt pensionați din cauza unei invalidități



Accidentele de muncă, bolile profesionale, neoplaziile, schizofrenia, SIDA, dar și boli obișnuite și accidente care nu au legătură cu munca sunt tot atâtea cauze care conduc la invaliditate și îi obligă pe oameni să se pensioneze înainte de termen. Din cauza pierderii totale sau cel puțin a jumătate din capacitatea de muncă din motivele amintite anterior, la sfârșitul anului 2015, în evidența cabinetelor de expertiză medicală din județul Suceava erau înregistrați 23.585 de pensionari de invaliditate. În activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, în cursul anului trecut s-au înregistrat 1.352 de cazuri noi, din care 1.327 au fost încadrate în grad de invaliditate. Din numărul total de cazuri noi, 938 nu provin din muncă. Conform unui raport al Casei de Pensii Suceava, numărul de cazuri noi a scăzut față de anul precedent cu 124 de cazuri.
Numărul rămâne însă ridicat, în special pentru gradele I și II de invaliditate, iar explicația este aceea că din anul 2012 s-a permis intrarea în sistemul public de pensii și a persoanelor care încheie contracte de asigurare pentru o perioadă limitată de timp, în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 680/26.06.2012. Contractul de asigurare socială se adresează categoriilor de asigurați care deși nu realizează venituri pentru care asigurarea socială nu este obligatorie, doresc să continue plata pentru stagiul de cotizare la fondul de pensii publice.
În sistemul public de pensii se pot asigura toate persoanele care doresc să își completeze venitul asigurat.
Mineritul, construcțiile și exploatarea lemnului, cele mai riscante munci în județul Suceava
În ceea ce privește activitatea de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, numărul accidentelor de muncă înregistrate la nivelul Casei Județene de Pensii Suceava, în cursul anului 2015, a fost de 65, din care nouă au fost urmate de decesul celui accidentat. Cele mai multe accidente s-au petrecut în activitățile de construcții și prelucrarea lemnului. Tot anul trecut, Direcția de Sănătate Publică Suceava a confirmat și 26 de cazuri de boli profesionale, majoritatea fiind de silicoză, fibroză pulmonară și bronșite profesionale în urma activităților din extracția mineralelor și activităților forestiere.
La sfârșitul anului trecut, la Casa Județeană de Pensii Suceava se aflau în evidență 151.394 de pensionari și 172.486 de dosare active, din care 148.173 de pensionari din sectorul de stat, 18.498 de pensionari din sectorul agricol și 5.815 beneficiari indemnizație veteran de război.
Din aprilie 2009 în România a fost instituită pensia socială minimă garantată, de care beneficiază toți pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în țară, indiferent de data înscrierii la pensie, în situația în care cuantumul pensiei se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate.
În 2016 nivelul pensiei sociale minim garantate este de 400 de lei.



Recomandări

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19
Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Sucevenii, obligați să întrețină vegetația și curățenia în spațiile din jurul locuințelor și firmelor

Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra
Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra