Peste 22.000 de locuri de muncă vacante vor fi disponibile, în perioada 12 – 19 iunie, la nivelul întregii țări, cele mai multe fiind înregistrate în județele Hunedoara, Dolj, Constanța, Cluj și în Capitală, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit ANOFM, la nivel național au fost înregistrate 22.037 locuri de muncă, cele mai multe fiind în București (2.285), Hunedoara (1.673), Dolj (1.507), Constanța (1.402) și Cluj (1.240).
Județele cu cea mai slabă ofertă de muncă sunt Botoșani (73), Covasna (98), Vrancea (100), Mehedinți (138), Galați (145), Ilfov (152), Ialomița (166) și Brăila (184).
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare, sunt oferite 1.086 locuri de muncă, cele mai multe fiind destinate inginerilor (475), asistenților medicali generaliști (123), contabililor (73), inspectorilor în management (41) și consilierilor juridici (21).
Pentru studii medii și profesionale, ANOFM anunță 20.951 de locuri de munca, principalele ocupații fiind: muncitori necalificați în industria confecțiilor (1.064), confecționer-asamblor articole din textile (869), muncitori necalificați la ambalarea produselor solide și semisolide (722), muncitori necalificați la demolări clădiri, zidărie, mozaic, gresie, parchet (712) sau agent de securitate (555).
Potrivit ANOFM, oferta de locuri de muncă este diversificată, iar persoanele interesate se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă sau pot accesa adresa de internet www.anofm.ro, unde sunt postate locurile de muncă vacante oferite în fiecare județ.