Dimensiunea violențelor

Peste 2.200 de fapte de loviri sau alte violențe, reclamate în doar șase luni



Violență Foto digi24.ro
Violență Foto digi24.ro

Violența în familie, pe stradă ori în locuri publice atinge un nivel extrem de ridicat, mai mult decât elocvent în acest sens fiind raportul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava privind situația infracțională din primele șase luni ale acestui an.
În ceea ce privește infracțiunile contra persoanei sesizate se subliniază că cele mai multe infracțiuni sesizate sunt cele de „loviri sau alte violențe”, cu 2.273 de fapte reclamate în primul semestru al acestui an, cu 742 mai multe decât în anul precedent, în același interval de șase luni de zile.
În raportul poliției se mai arată că majoritatea agresiunilor au loc pe fondul consulului de alcool și al conflictelor spontane.
Această cifră este imensă, rezultând o medie de 12-13 sesizări privind acte de violență în fiecare zi.
De precizat că la această infracțiune sunt incluse toate sesizările prin care o persoană anunță că a fost agresată în vreun fel. Automat, se deschide un dosar penal privind infracțiunea de loviri sau alte violențe. Chiar și în condițiile în care mare parte din dosare sunt ulterior clasate (uneori agresiunea nu există, alteori este foarte măruntă, victima nu își mai scoate certificat legal ori se împacă în schimbul unei sume de bani cu agresorul) cifra rămâne imensă și spune multe despre gradul de educație și de violență din județul Suceava.
Trist este că la ordinea zilei sunt agresiunile în familie, uneori câte 4-5 cazuri de acest gen la zi. Cel mai adesea sunt conflicte între soți și concubini, cu copii minori martori și traumatizați.
În ceea ce privește faptele de agresiune mult mai grave, în primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat 32 de infracțiuni contra vieții, aici intrând faptele de omor și de tentativă de omor.



Recomandări

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”
Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”

91 de reclamații privind înșelăciuni informatice, în doar trei luni. Prejudiciul dintr-un singur caz este de 200.000 de euro

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava