2.219 candidați care s-au înscris și ulterior s-au înmatriculat la unul dintre programele de studii ale Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) au dobândit statutul de student al instituției. Ca și în anii anteriori, candidații dornici să urmeze cursurile instituției sucevene provin din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, dar și din Republica Moldova sau Ucraina.
La cele 44 de programe de licență (zi) ale universității au fost admiși 1.248 de candidați, la cele 36 de masterate au fost admiși 709 candidați, iar alți 261 vor fi, din toamnă, studenți la programele de licență (Învățământ la Distanță – ID).
Dacă la programele de studii de licență cu frecvență și la distanță s-a înregistrat o ușoară scădere a cifrei (1.458 de admiși în 2013, față de 1.248 în acest an), la programele de studii masterale numărul celor înmatriculați cunoaște o semnificativă creștere față de sesiunea iulie 2013.
Potrivit prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV, „interesul pentru programele de licență și masterat organizate în cadrul celor nouă facultăți ale USV se menține practic constant, rezultatele preliminarii de la sfârșitul zilei de 30 iulie indicând un număr de 2.219 persoane înmatriculate, comparativ cu 2.130 de candidați care aleseseră universitatea suceveană în anul 2013. ”
Sesiunea din toamnă debutează pe 8 septembrie
Ștefan Purici a mai precizat că în această perioadă vor fi afișate listele cu bobocii USV din prima sesiune de admitere, iar în urma analizei procesului de înmatriculare și a definitivării situației statistice, locurile rămase libere (cu sau fără taxă) vor fi propuse pentru concursul de admitere din sesiunea din toamnă.
Sesiunea din toamnă se va desfășura conform următorului calendar: înscriere: 8-12 septembrie, desfășurarea probelor: 15 septembrie, afișarea rezultatelor: 15 septembrie, depunerea contestațiilor: 16 septembrie, afișarea rezultatelor contestațiilor: 16 septembrie, sesiunea de înmatriculări: 16-18 septembrie, afișarea rezultatelor finale: 19 septembrie.
Reamintim că oferta educațională pentru sesiunea de admitere din iulie 2014 a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a cuprins 44 programe de studii de licență și 36 programe de masterat care au oferit absolvenților de liceu peste 1.058 locuri bugetate, iar deținătorilor titlului de licențiat 485 de locuri finanțate de stat, la care s-a adăugat un număr important de locuri cu taxă.
Mai multe detalii despre sesiunile de admitere din acest an, de la USV, pot fi consultate pe pagina admitere.usv.ro.
Viitori boboci
Peste 2.200 de candidați admiși la Universitatea „Ștefan cel Mare” după prima sesiune de admitere
