Peste 200.000 de români suferă de poliartrită reumatoidă, care poate reduce durata de viață chiar și cu 10 ani



Aproximativ 1 la sută dintre români suferă de poliartrita reumatoidă, cea mai frecventă boală reumatică de tip inflamator, care netratată duce la scurtarea vieții în medie cu 5 – 10 ani, a declarat, marți, medicul Cătălin Codreanu, cu ocazia lansării campaniei „Mâini cu viață”, scrie descopera.ro.
Liga Română contra Reumatismului a lansat campania de informare „Mâini cu viață”, dat fiind impactul pe care poliartrita reumatoidă îl are asupra calității vieții pacienților și a societății, dar și nivelul scăzut de informare.
Aproximativ 1 la sută din populația generală a României (200.000 persoane) este afectată de poliartrita reumatoidă, incidența fiind de trei ori mai mare la femei, comparativ cu bărbații. Vârsta medie la debut este între 25 și 40 de ani. Astfel, sunt afectate persoane tinere, iar boala are o evoluția severă, cronică și invalidantă, fiind, dincolo de o problemă medicală, și una socială.
Poliartrita reumatoidă afectează viața profesională: aproximativ 20 – 30 la sută dintre pacienți suferă de dizabilitate permanentă legată de muncă încă din primii doi – trei ani de boală, iar 60 la sută dintre aceștia își pierd locul de muncă în primii 10 ani de la declanșarea bolii, a explicat profesorul Cătălin Codreanu, managerul Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Ion Stoia” din București.
Conform studiilor, incidența poliartritei crește anual cu 2,5% la femei și 0,5% la bărbați, afecțiunea reprezentând aproximativ 10 la sută din totalul bolilor reumatice. Pe de altă parte, afecțiunile reumatice reprezintă a doua cauză de dizabilitate la nivel internațional, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății.
„Sunt multe cauze care pot să contribuie la apariția bolii, dar, în general, ea apare pe un teren de predispoziție genetică, peste care se suprapun factori declanșatori, în special infecții. Statisticile arată că se produce o reducere a duratei medii de viață cu 5 – 10 ani, ceea ce este o consecință importantă.
Acest lucru apare din cauza faptului că boala poate să genereze complicații la nivelul organelor interne. Poliartrita reumatoidă nu este doar o boală a articulațiilor, ea afectează organismul în întregul lui și din această cauză poate să antreneze astfel de probleme.
Pentru că poliartrita reumatoidă are un impact atât de mare asupra calității vieții pacienților, dar și din punct de vedere social, lansăm campania «Mâini cu viață», prin care vrem să creștem notorietatea afecțiunii și adresabilitatea către medicul reumatolog”, a declarat Cătălin Codreanu.
Poliartrita reumatoidă netratată sau tratată necorespunzător poate afecta și alte organe precum inima, plămânii sau rinichii. Din totalul cazurilor de deces înregistrate la pacienții cu poliartrită reumatoidă, 40% sunt cauzate de afecțiunile cardiovasculare, 20% de infecții (în principal cele ale plămânilor) iar restul de complicații renale, neurologice sau de afecțiuni maligne (leucemie, mielom multiplu), a explicat medicul.
Deși poliartrita evoluează diferit de la o persoană la alta, cu un tratament adecvat procesul de evoluție a bolii este încetinit considerabil, durerea este diminuată, iar riscul de afectare permanentă a articulațiilor devine mai mic.
Principalele simptome ale poliartritei reumatoide sunt: rigiditatea și inflamarea articulațiilor și durerile.
Alături de respectarea schemei de tratament prescrise de reumatolog, unii factori care țin de stilul de viață – dietă, activități fizice – sunt deosebit de importanți în menținerea unei vieți normale.
Păstrarea greutății corporale și urmarea unei diete echilibrate reduc durerile și pot preveni o parte din dizabilitățile pe care le provoacă poliartrita reumatoidă.
Sursa: Mediafax
Elvira GHEORGHIȚĂ



Recomandări

Un polițist a murit la numai 48 de ani, la 10 ani după decesul soției. Au rămas în urmă doi băieți de 16 și 19 ani

Agentul-șef principal Petrică Lupu, din cadrul Postului de Poliție Bunești - Secția de Poliție Rurală Preutești, a trecut la cele veșnice după o boală cruntă
Agentul-șef principal Petrică Lupu, din cadrul Postului de Poliție Bunești - Secția de Poliție Rurală Preutești, a trecut la cele veșnice după o boală cruntă

Un tânăr din Moara suferă de o boală rară și are nevoie urgent de transplant de celule stem. Doar costurile intervenției ating 75.000 de dolari

Un tânăr din Moara suferă de o boală rară și are nevoie urgent de transplant de celule stem. Doar costurile intervenției ating 75.000 de dolari