Onomastică

Peste 200.000 de români poartă numele Sf. Valentin



Peste 200.000 de români poartă numele Sfântului Valentin sau derivate ale numelui patronului dragostei și al îndrăgostiților, sărbătorit în fiecare an pe 14 februarie.
Potrivit statisticilor la nivel național, transmise de Ministerul Administrației și Internelor, 138.795 dintre sărbătoriții de miercuri sunt bărbați cu numele Valentin și 71.015 sunt femei care se numesc Valentina. Totodată, 2.643 de bărbați și 2.940 de femei se numesc Vali.
Sfântul Valentin este celebrat în lumea occidentală pe 14 februarie. În România, după 1989, sărbătoarea Sf. Valentin a devenit, după modelul țărilor din vest, mană cerească pentru producătorii de inimioare de pluș și de bomboane de ciocolată.
Enciclopedia Catolică spune că au existat cel puțin trei sfinți pe nume Valentin, toți trei martiri. Unul era preot la Roma, altul episcop la Interamna (azi Terni), iar despre cel de-al treilea se știe doar că a fost în Africa unde a suferit, alături de alți martiri. Ceva mai multe informații sunt despre primii doi, care au fost uciși în a doua jumătate a secolului al III-lea, fiind îngropați pe Calea Flaminia, dar în locuri diferite.



Recomandări