● Mulțimea a cântat, a dansat, a mâncat mici și frigărui și a stropit totul cu multă bere
● Distracția s-a lungit mult în noapte, chiar și după ce ultima trupă prezentă sâmbătă seară pe scenă, Holograf, și-a strâns instrumentele
Peste 20.000 de oameni au luat cu asalt centrul orașului pentru a asista la concertele organizate cu ocazia Zilelor Sucevei, dar și pentru a mai evada din banalul de zi cu zi. Terasele amenajate în fața Casei de Cultură au devenit neîncăpătoare încă de la orele după-amiezii, iar numărul celor care au abandonat clasica distracție din fața televizorului a tot crescut. La toate grătarele, micii și frigăruile care sfârâiau zgomotos dispăreau aproape instantaneu în direcția teraselor. Deși pentru câțiva mici trebuiau să aștepte minute bune, petrecăreții nu s-au sinchisit prea tare, mai ales că știau că vor lăsa coada pentru o alta, de la dozatoarele de bere. Încălziți de berea care a curs în valuri și de Ansamblul Ciprian Porumbescu, sucevenii au așteptat cu interes cele mai importante momente ale serii de sâmbătă. Mai întâi au intrat în scenă artiștii de muzică populară. Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, a urcat pe scenă în jurul orei 19.30 și au dat un adevărat recital. Invitații speciali Ionuț Dolănescu, Ileana Ciuculete și Sofia Vicoveanca au încins la maxim atmosfera, concertul de muzică populară încheindu-se în jurul orei 22.30. Și pentru că în centru „cazanul cu smoală” era aproape de fierbere, băieții de la Holograf nu au făcut altceva decât să ațâțe și mai mult focul. După o pauză de câteva minute în care și-au acordat instrumentele, membrii trupei au început să cânte și primele acorduri. Imediat și-a făcut intrarea și Dan Bittman, iar publicul a dat în clocot. Ca la un semn, mulțimea a început să fredoneze melodiile trupei, să agite balonașe și să danseze. Spre miezul nopții Holograf și-a luat adio de la suceveni, dar distracția a continuat la terase până spre dimineață.






