Concert

Peste 20.000 de oameni au înfruntat ploaia ca să-i asculte pe Jethro Tull



Cântăreții britanici de la Jethro Tull au avut un concert de excepție, joi seara, în Piața Mare a Sibiului, și i-au încântat pe spectatori atât cu piese vechi, care i-au consacrat, cât și cu unele noi care vor apărea pe următorul album, anul viitor. La doar câteva minute după ce renumita trupă a urcat pe scenă, a început o ploaie torențială, însă spectatorii au rămas în continuare la concert. Unii mai inspirați și-au luat umbrele și s-au adăpostit sub ele.
„Este superb, este superb, e un vis împlinit, fără cuvinte, nu-mi vine să cred că sunt aici”, a declarat unul dintre spectatori.
Britanicii de la Jethro Tull au ajuns, miercuri seara, la Sibiu și s-au cazat la hotelul de patru stele Ramada, aflat în centrul orașului. Solistul formației, Ian Anderson, s-a plimbat doar prin hotel și a aflat despre Sibiu de pe Google.
Jethro Tull are 40 de ani de carieră, peste 60 de milioane de albume vândute și un premiu Grammy.



Recomandări