Peste 20.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a și a IV-a se pregătesc de examene



Gabriel Matei - ISJ Suceava
Gabriel Matei - ISJ Suceava

Peste 20.000 de elevi suceveni, din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, vor susține, începând de săptămâna viitore, o serie de testări naționale, acestea având rolul de a urmări evoluția și stadiul de pregătire al fiecărui elev, dacă și unde sunt probleme la nivel de școală sau de clasă.
Potrivit insp. școlar adjunct, prof. Gabriel Matei, în județul Suceava vor susține aceste evaluări 20.872 elevi, după cum urmează: la clasa a II-a 6869 elevi, la clasa clasa a IV-a 6889 elevi, la clasa a VI-a 7114 elevi.
Testele pentru evaluarea națională au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale, iar nivelul de dificultate este mediu. Rezultatele obținute nu se trec în catalog și nu sunt făcute publice, ci au rolul de a verifica stadiului competențelor evaluate. Totodată, se va ști în ce măsură elevul și-a însușit elementele de bază specifice vârstei, insistându-se, ulterior, pe corectarea eventualelor dificultăți. Rezultatele evaluării se transmit părinților elevilor și vor fi puse în portofoliul educațional al elevului.

  • Calendar

Primii care vor trece prin evaluare sunt elevii din clasele a II-a, după următorul calendar: 9 mai 2023 – Limba română & limba maternă (scris), 10 mai 2023 – Limba română & limba maternă (citit), 11 mai 2023 – Matematică, 12 mai 2023 – Limba română pentru minoritățile naționale (scris & citit)
La clasa a IV-a, calendarul este următorul: 16 mai 2023 – Limba română, 17 mai – Matematică, 18 mai – Limba maternă.
La clasa a VI-a, testările încep pe 24 mai cu Limbă și comunicare, 25 mai – Matematică și Științe ale naturii.
Inițiate în anul 2013 sub forma unui proiect pilot, aceste testări naționale au rolul de a urmări evoluția și stadiul de pregătire al fiecărui elev.



Recomandări

Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia

Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia
Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia

Câte două clase a V-a la colegiile „Ștefan” și „Petru”. Mai multe șanse pentru elevii care vor la licee de top