Finanțare

Peste 2.000 de unități de învățământ, reparate cu bani de la Guvern

Guvernul a alocat peste 336 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor de consolidare, reabilitare, reparații capitale și construcție la 2.300 de instituții de învățământ din toate județele țării.
În cadrul ședinței de miercuri, Guvernul a decis să aloce suma de 336.072.000 de lei pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare la un număr de 2.391 de instituții de învățământ.
În cazul a 1.423 de grădinițe, școli și licee din toate județele, banii vor fi sestinați pentru lucrări de consolidare, reabilitare, reparații capitale și construcție.
La alte 200 de unități școlare din mediul rural vor continua lucrările pentru asigurarea utilităților, respectiv realizarea de rețele de apă, gaz, canalizare. De asemenea, 758 de imobile din învățământul preuniversitar vor fi racordate la rețelele de utilități.
Prin aceeași hotărâre, Executivul a decis ca 13 unități școlare din județul Cluj să fie incluse pe lista imobilelor din învățământul preuniversitar finanțate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării.
Potrivit Guvernului, majoritatea obiectivelor care necesită reparații capitale se află în zone defavorizate sau în localități mici, iar finanțarea lucrărilor nu poate fi asigurată din bugetele locale. Ploile torențiale și alunecările de teren au afectat, de asemenea structura construcțiilor.
Fondurile vor fi utilizate și pentru asigurarea de noi spații, în cazul în care sediile unor instituții de învățământ au fost retrocedate sau fac obiectul unor revendicări.
Banii se alocă bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale prin suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Recomandări

„Nemulțumirile angajaților din învățământ nu sunt simple și trecătoare stări de supărare”

„Nemulțumirile angajaților din învățământ nu sunt simple și trecătoare <stări de supărare>”

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe

Guvernul alocă județului Suceava mai puțin de jumătate din banii de care are nevoie pentru refacerea Broșteniului după inundații

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BRODINA

Primăria Vicovu de Sus a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii principale a Liceului Tehnologic „Ion Nistor”