Bilanț

Peste 2.000 de pachete cu produse de igienă și alimente au rămas nefolosite în județul Suceava

Subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc
Subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc

Subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc a anunțat că peste 2.000 de pachete cu produse de igienă și cu alimente de la Uniunea Europeană au rămas nefolosite. Daniel Prorociuc a declarat că în urma derulării programului privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de pachete alimentare, acordate din fonduri externe nerambursabile, pentru beneficiarii eligibili din județul Suceava au fost recepționate 60.922 de pachete alimentare și tot atâtea pachete de igienă. Prorociuc a explicat că pentru produsele alimentare, categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare sunt familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei și persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanțe de urgență, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Subprefectul de Suceava a precizat că în perioada 27 iulie – 11 octombrie 2021 la nivelul județului a avut loc distribuția celor două categorii de produse către beneficiari. „Astfel, la nivelul județului Suceava au beneficiat de Programul POAD un număr de 58.906 persoane. La această dată se înregistrează un stoc excedentar de 2.016 pachete, din cele două categorii de pachete distribuite”, a spus Daniel Prorociuc. El a arătat că în momentul de față, Prefectura Suceava centralizează cererile de redistribuire între unitățile administrativ-teritoriale care au stoc excedentar și cele cu solicitări eligibile neacoperite pe lista inițială și pe lista suplimentară din cadrul județului. Prorociuc a declarat că după această etapă, în situația în care nu va fi epuizat stocul, pachetele rămase vor fi puse la dispoziția altui județ în funcție de solicitări.
”Apreciez că programul POAD la nivelul județului Suceava și-a atins scopul, iar prin implementarea acestui program, persoanele aflate în dificultate au fost sprijinite”, a declarat subprefectul Daniel Prorociuc, care este coordonatorul grupului POAD în județ.
Pachetele alimentare conțin făină albă de grâu (5 buc. x 1kg.), mălai (4 buc. x 1 kg.), paste făinoase (2 buc. x 400 g), ulei (4 buc. x 1 L), zahăr (2buc x 1 kg), orez (4 buc x 1 kg), conservă din carne de vită (5 buc x 300 g), conservă din carne de porc (3 buc x 300 g), conservă pateu de ficat de porc (5 buc x 200 g), compot de fructe (2 buc x 720 ml), gem de fructe (1 buc x 360 g) și gem de fructe dietetic (1 buc x 360 g). Pachetele de igienă conțin periuță de dinți – 5 bucăți, pastă de dinți – 300 ml, săpun lichid – 500 ml, șampon copii – 800 ml, șampon adulți – 500 ml și detergent rufe – 2700 g.

Recomandări

Guvernul anunță că va adopta al treilea pachet de sprijin pentru localitățile afectate de inundații din Suceava și Neamț

Ioan Balan anunță că Executivul pregătește al treilea pachet de sprijin pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din județele Suceava și Neamț

Premierul Bolojan anunță că săptămâna viitoare va fi aprobat un nou pachet de ajutoare financiare pentru refacerea caselor și infrastructurii din județele Suceava și Neamț

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate