Peste 2.000 de jandarmi din unitățile de Jandarmerie din țară nu au trecut de evaluări, aceste cadre militare rămânând la dispoziția comandanților de unități.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Florin Hulea, a declarat că este vorba despre aproximativ 2.000 de jandarmi la nivel național și de aproximativ 200 la nivelul Capitalei.
Aceștia au rămas la dispoziția comandantului unității, astfel că vor putea participa la misiuni doar din ordinul acestuia.
Măsura s-a luat din 15 iunie, când cei care nu au trecut de evaluări au fost puși la dispoziție în vederea încadrării ulterioare pe funcții conform noii structuri de organizare.
Cei care se află la dispoziție până la 15 septembrie, conform termenului legal, vor susține examene pe funcțiile care vor rămâne neocupate în urma demisiei, a pensionării sau a promovării în alte funcții a unor alte cadre.