Peste 2.000 de credincioși l-au condus ieri pe ultimul drum pe preotul protoiereu Vasile Sandu, de la Catedrala Ortodoxă de Stil Vechi „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni.
Slujba de înmormântare a început la ora 10:00, odată cu primele picături de ploaie, considerate de câțiva credincioși ca fiind „lacrimile noastre pentru părintele Vasile”.
Rămas-bun
Curtea Catedralei Ortodoxe „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni a fost plină încă de luni de cei care au venit să-și ia un ultim rămas bun de la părintele Sandu. Biserica a fost înconjurată de coroane, aduse drept omagiu de către membrii familiei, dar și de cunoscuți și enoriași.
Un ultim omagiu i-a fost adus părintelui Vasile Sandu și de conducerea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, de preoți și diaconi din parohiile și mănăstirile din țară, reprezentanții autorităților locale unde sunt comunități de credincioși de stil vechi, credincioși, oameni de afaceri locali, dar și mulți oameni care l-au cunoscut.
Cu fața spre cerul înnorat
Aproape de ora 12:00, catedrala și curtea au devenit neîncăpătoare pentru miile de credincioși prezenți la slujba de înmormântare, oficiată de un impresionant sobor de preoți.
Părintele protoiereu Vasile Sandu îi aștepta pe toți, întotdeauna, cu Sfânta Evanghelie în mâini, pentru a se închina.
În mulțime, toți erau cu lacrimi în ochi, și mai toată lume vorbea despre groaznicul accident.
Un duhovnic desăvârșit
La slujba de înmormântare de ieri, au fost prezenți credincioși din toate colțurile țării, majoritatea fiind veniți cu autocare închiriate. „Am venit de la Focșani, pentru a-l vedea pentru ultima oară pe acest părinte. L-am cunoscut în urmă cu 6 – 7 ani, la Mănăstirea Slătioara, pe 6 august, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În urmă cu trei ani, am participat la slujba de Sfințire a Catedralei Ortodoxe „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni. Atunci aveam un necaz în familie. M-am rugat tot timpul cât a durat Sfânta Liturghie și slujba de sfințire, și Dumnezeu m-a ajutat. Nu mi-a venit să cred când preotul nostru ne-a spus duminică, la slujbă, că a murit părintele Sandu. Dumnezeu să-l odihnească”, ne-a spus Elena Sofron.
Toți cei cu care am dialogat ne-au spus că părintele protoiereu era o gazdă primitoare, un duhovnic care te îndruma pe calea cea bună, care îi invita pe închinătorii sosiți din toată țară să guste din bucatele pregătite pentru sărbătorile de peste an.
Preotul Vasile Sandu a slujit Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din 1985. În perioada 1985 – 1990 a fost diacon, apoi a devenit preot, iar din 2003 a devenit preot protoiereu, având în subordine 16 parohii din zona Fălticeni.
Înmormântat lângă tatăl său
Preotul Vasile Sandu a fost înmormântat lângă mormântul tatălui său, preotul Petru Sandu, chiar lângă Catedrala Ortodoxă de Stil Vechi „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni, catedrală construită de însuși părintele Vasile Sandu.
Tatăl părintelui Vasile Sandu a murit pe 25 aprilie 2009, la vârsta de 90 de ani, și a fost îngropat lângă biserica unde a slujit alături de fiul său.
Slujbă arhierească
Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, avându-i în frunte P.S. Sofronie Suceveanul, PS. Ghenadie Băcăoanul, P.S. Glicherie Ieșeanul, P.S. Teodosie și Antonie Vrânceanul, P.S. Flavian Ilfoveanul, P.S. Dionisie Gălățeanul, P.S. Evloghie Sibianul.
De la maicile de la Mănăstirea Brădățel am aflat că „părintele Vasile Sandu avea un suflet bun, era milostiv și ajuta pe cei care aveau nevoie de sprijin material și spiritual. Venea cu oamenii dimineața, îi aducea la noi la mănăstire la lucru, iar seara se întorcea și-i lua. Venea mereu la noi la hram și aveam nădejde în el”.
A lăsat în urmă o catedrală
Pe 3 septembrie 2006, pe stil nou, sau 21 august, pe stil vechi, zi în care Biserica Ortodoxă de Stil Vechi îi prăznuiește pe Sfântul Apostol Tadeu și Sfânta Muceniță Vasa, a avut loc slujba de sfințire a Catedralei Ortodoxe „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Fălticeni, după 16 ani de trudă și neîncetată rugăciune.
Construcția catedralei a fost începută în primăvara anului 1990, de preoții Petru Sandu și Vasile Sandu, cu binecuvântarea regretatului Mitropolit Silvestru Onofrei. Pe 8 mai 1990 (stil vechi), în ziua Sfântului Ioan Evanghelistul, a fost sfințit locul și așezată în altar, în cadrul primei Sfinte Liturghii, piatra de temelie a bisericii. Doi ani mai târziu, a urmat sfințirea și așezarea crucilor pe turlele bisericii, eveniment care a coincis cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este al doilea hram al catedralei.
Etapa finală, pentru pictarea Sfintei Catedrale, a început în anul 2000 și s-a finalizat în luna august 2006. Pictura este realizată după canoanele tipicului neo-bizantin, într-o tehnică aparte, ce a necesitat multă muncă, și care reflectă dragostea pentru iconografia murală a mănăstirilor din Bucovina.
Sfârșit tragic
Părintele protoiereu Vasile Sandu, în vârstă de 55 de ani, și-a pierdut viața în seara de sâmbătă, 5 septembrie, în urma unui grav accident rutier. Alături de părintele Vasile Sandu, în teribilul accident și-a pierdut viața și Toader Ghiorghiță (52 de ani), pasager pe bancheta din spate.
Accidentul de circulație a fost provocat de Cristian Rotaru (39 de ani), agent în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Suceava, în apropierea localității ieșene Moțca. Agentul, aflat în concediu, a intrat cu un camion pe contrasens și a făcut zob autoturismul condus de preotul din Fălticeni, care, însoțit de alte patru persoane, mergea la sfințirea unei biserici din Pașcani. Ceilalți pasageri din mașina preotului au fost transportați la spital, unde au primit îngrijiri medicale. Agentul Cristian Rotaru s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă și, după punerea în mișcare a acțiunii penale, va fi suspendat din funcție.