Peste 200 de sindicaliști de la metrou au pichetat sediul Guvernului



Peste 200 de sindicaliști din transporturi și servicii publice, membri ai Federației „ATU – România”, au pichetat joi, timp de două ore, sediul Guvernului, cerând salarii mai mari, dar și demisia Executivului.
Sindicaliștii au scandat „Jos, jos, jos, Guvernul mincinos!”, „Unitate!” și „Grevă generală”.
Angajații de la metrou au adus la protest bannere inscripționate cu mesaje printre care „La metrou s-a constatat: cu management privat, dezastru-i asigurat”, „Nu ne-a omorât Băsescu….ne omoară Antonescu, el și doctorul Oprescu”, „La metrou e pe avarii numai fondul de salarii” și „Ponta azi propagă «noul», distrugând întâi metroul”.
O delegație a sindicaliștilor a depus la Guvern revendicările, liderul Ion Rădoi precizând, la finalul discuțiilor, că negocierile cu reprezentanții Executivului vor continua după ce ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, va reveni în țară, însă, până atunci, calendarul protestelor va fi respectat.
Protestele de stradă vor continua în 18 septembrie cu un miting și un marș organizate de federație, inclusiv de sindicatele Metrorex și RATB.
În 17 septembrie va fi o grevă de avertisment, între orele 4.00 și 6.00, iar în 30 septembrie sindicaliștii vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, activitatea la metrou fiind atunci oprită de la 4.00 până la 16.00, a spus, miercuri, Io Rădoi.
La greva generală de la metrou se vor solidariza și sindicatele de la RATB, astfel că în 30 septembrie traficul public în Capitală va fi blocat până la ora 16.00, au precizat liderii sindicali.
Sindicaliștii reclamă lipsa de comunicare a Guvernului, susținând că din ianuarie și până în prezent au fost trimise lunar premierului Victor Ponta adrese în care era explicată situația transportatorilor.
Planul acțiunilor de protest a fost stabilit în urmă cu cinci zile de către federație și a fost aprobat de Consiliul Național, a precizat Rădoi.
„Este un program comun al federației și al sindicatului de la metrou, și după cum ați văzut în multe acțiuni, solidari cu noi sunt și cei de la RATB”, a mai spus Ion Rădoi.
Președintele executiv al Sindicatului RATB, Vasile Petrariu, a prezentat situația autovehiculelor din parcul regiei de transport, precizând că există aproape 350 de vehicule blocate pentru că sunt defecte și nu există piese de schimb, iar alte zeci ar avea deficiențe care ar putea fi rezolvate mai ușor, pentru a ieși în traseu.
Parcul RATB cuprinde 1.150 de autobuze, 480 de tramvaie, 297 de troileibuze, iar dintre aceste funcționează 875 de autobuze, 285 de tramvaie și 179 de troleibuze, a precizat Petrariu.
Liderul sindical a criticat decizia de restructurare a 20 la sută din posturile de conducere și execuție ale RATB. Petrariu cere o întâlnire de urgență cu primarul general al Capitalei pentru rezvolarea problemelor din transportul public.
„Solicităm de asemenea primarului general creșterea fondului de salarii și majorarea subvenției. Atenționăm asupra pericolului sistării energiei de tracțiune, pentru neplata furnizorilor, astfel încât este posibil să nu mai poată ieși în trafic tramvaiele și troleibuzele”, a mai spus Petrariu.