Parlamentarii din Grupul Ecumenic de Rugăciune au organizat, ieri, a IV-a ediție a manifestării „Mic dejun cu rugăciune”, care a avut ca temă „Criza familiei în epoca contemporană”, printre participanți aflându-se Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu și ambasadorul SUA Mark Gitenstein.
Președintele Grupului Ecumenic de Rugăciune, deputatul PSD Cristian Dumitrescu, a declarat, într-o conferință de presă, că la această manifestare, care se desfășoară la Palatul Parlamentului, sunt 210 participanți din 22 de țări și reprezentanți ai 18 culte religioase.
Dumitrescu a precizat că tema acestei manifestări a fost stabilită la începutul anului, când nu se vorbea despre o criză globală. „Fiecare «Mic dejun cu rugăciune» are o temă, iar tema pe care noi am stabilit-o a fost «Criza familiei», iar când ne-am gândit la această temă, la începutul anului, nu credeam că o să fie o criză globală”, a explicat Cristian Dumitrescu.
El a mai spus că, până acum, «Micul dejun cu rugăciune» se desfășura sub patronajul președintelui Camerei Deputaților și că este pentru prima oară când s-a reușit ca manifestarea să aibă loc sub patronajul celor doi președinți ai Camerelor legislative, Roberta Anastase și Mircea Geoană. Atât Roberta Anastase, cât și Mircea Geoană nu au fost prezenți, ieri, la manifestare. Printre parlamentarii prezenți s-au aflat, însă, la deschiderea manifestării, fostul premier Adrian Năstase (PSD), vicepreședintele Senatului Teodor Meleșcanu (PNL), fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu (PSD) și secretarul Senatului Gheorghe David (PDL).
Cristian Dumitrescu a arătat că participanții vor continua dezbaterile pe trei grupuri de lucru, care au ca temă „Legislația familiei”, „Educația în familie” și „Soluționarea conflictelor în familie”, vor vizita Palatul Parlamentului, urmând să fie organizată și o excursie la Sinaia, la Castelul Peleș.