Mai mult de 200 de pasionați ai atletismului au fost prezenți ieri în parcarea de la Iulius Mall, acolo unde au participat la crosul „Ziua Olimpică”, concurs destinat tuturor amatorilor de mișcare, indiferent de vârstă sau sex. Această acțiune face parte din proiectul „Fii fair-play cu viața ta. Spune nu drogurilor”, finanțat de Primăria Suceava și organizat de Asociația Județeană „Sportul pentru toți” și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, în colaborare cu DSJ Suceava și filiala județeană a Academiei Olimpice.
Câștigătorii
La fete, categoria 13 – 14 ani a câștigat Iuliana Chelaru de la Colegiul Național „Petru Rareș”, pe locurile II și III clasându-se Ioana Pascar, de la LPS Suceava și Cornelia Pușcașu, de la CSM Vatra Dornei.
La masculin, aceeași categorie de vârstă, primul a trecut linia de sosire Marius Hasciovschi, de la CSȘ Gura Humorului, antrenor Daniela Lucaci, el fiind urmat de Silviu Marmiliuc, LPS Suceava și Andrei Florea, CSM Vatra Dornei.
La categoria 15 – 16 ani, la feminin, câștig de cauză a avut Cristina Luchian, de la CSȘ Gura Humorului, antrenor Daniela Lucaci, urmată de Ioana Vrăjitoru, de la Școala nr.10 Suceava și Dana Lelcu, de la Școala „Ion Creangă” Suceava.
La masculin, categoria 15 – 16 ani a câștigat Iustin Mandiuc, de la LPS Suceava, antrenor Toader Flămând, pe locurile II și III sosind Andrei Strugari, LPS Suceava și Florin Diaconu, CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni.
Categoria peste 17 ani a avut-o pe prima treaptă a podiumului pe Iulia Coșarcă, de la CSȘ Gura Humorului, antrenor Daniela Lucaci, ea fiind urmată în clasamentul final de colega sa, Ioana Agapi și de Andra Chelariu, CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni.
La masculin, categoria peste 17 ani, Cristian Prâsneac, de la CSM Vatra Dornei a fost învins pe ultimii metri de Ilie Rătundu de la CSȘ Gura Humorului, pe locul III clasându-se Bogdan Iremciuc, de la CSM Suceava.
Cel mai tânăr concurent a avut 10 ani
Primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă au fost recompensați cu premii, diplome și tricouri oferite de organizatori cu sprijinul sponsorilor „Iullius Mall” și „Betty Ice”. Au primit câte un premiu și cel mai vârstnic concurent, Cristian Prâsneac 33 de ani și cea mai tânără participantă care a încheiat cursa, Andreea Lungu, în vârstă de 10 ani, de la Școala Generală nr.4 Suceava.






