Crucea Roșie Suceava a derulat, sâmbătă, în hipermarketul Carrefour din municipiu, o campanie de colectare de alimente pentru persoanele nevoiașe din județ.
Acțiunea s-a derulat în cadrul proiectului internațional “Banca de Alimente”, care își propune să aducă o bucurie copiilor defavorizați cu ocazia sărbătorilor de iarnă, oferindu-le cadourile de care au mare nevoie: alimente de bază greu perisabile din care vor putea fi preparate mai multe mese, a declarat Cornel Dediu, directorul filialei Suceava a Crucii Roșii.
Campania de strângere de alimente a fost semnalizată la intrarea în hipermarketul Carrefour, la rafturile de alimente, iar voluntarii de la Crucea Roșie, în calitate de ajutoare ale lui Moș Crăciun, i-au îndemnat pe clienții magazinului să doneze alimente greu perisabile în containerele de alimente special amenajate după casele de marcat.
„Vom face pachete pe care în cursul acestei luni le vom distribui persoanelor defavorizate aflate în evidențele noastre. Pe lângă mâncare, oamenii vor primi îmbrăcăminte și produse de curățenie și igienă personală – detergent, săpun, pastă de dinți”, a completat Cornel Dediu.
Un număr de 70 de voluntari suceveni au participat la acțiunea de sâmbătă, reușind să strângă 207 kilograme de zahăr, ulei, făină, orez, conserve și alte produse greu perisabile.
Banca de alimente este un proiect permanent prezent în hipermarketurile Carrefour România. Numai în 2012, clienții acestui lanț de magazine au donat aproximativ 73 de tone de alimente, ajutând astfel 17.000 de familii nevoiașe.
În cadrul acțiunii de sâmbătă, voluntarii Crucii Roșii Suceava au luat și tensiunea persoanelor care au dorit acest lucru.