Peste 200 de clujeni ar putea fi cercetați pentru fals în declarațiile pentru subvenții la încălzire



Peste 200 de persoane din Cluj-Napoca ar putea fi amendate cu sume între 1.000 și 10.000 de lei și cercetate pentru fals în declarațiile depuse la Primărie în vederea obținerii ajutoarelor de încălzire, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Primăria Cluj-Napoca, în urma verificărilor, prin sondaj, făcute la circa trei la sută din numărul total de cereri depuse pentru subvențiile la încălzire, au fost respinse 629 de solicitări.
„În urma verificărilor prin sondaj, efectuate la circa trei la sută din numărul total de cereri depuse, au fost respinse 629 de cereri, în 239 de situații fiind depistate cazuri de declarații false pe propria răspundere, ale unor persoane care dețineau o a doua locuință, pe lângă cea de domiciliu, sau autovehicule ce depășesc capacitatea cilindrică de 1.600 centimetri cubi. Aceste persoane nu sunt eligibile pentru a beneficia de ajutorul de stat pentru încălzire și riscă amenzi între 1.000 și 10.000 de lei și dosare penale pentru fals în declarații”, se arată în documentul citat.
Reprezentanții Primăriei clujene au precizat că numărul cererilor pentru ajutoarele de încălzire depuse la municipalitate a scăzut cu peste o treime după preluarea electronică a acestora.
„Primăria Cluj-Napoca a preluat, în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011, aproximativ 9.000 de cereri de ajutor pentru încălzirea locuinței, dintre care 8.300 au fost aprobate și au intrat în plată, valoarea în bani a alocațiilor de stat ridicându-se la 570.000 de lei. Numărul de cereri a scăzut cu 34,5 la sută față de perioada similară din 2009/2010, când au fost depuse aproape 24.000 astfel de cereri, care au costat bugetul de stat 9,6 milioane de lei”, se precizează în comunicat.
În anul 2010, Primăria Cluj-Napoca a implementat programul informatizat special destinat preluării și procesării cererilor de ajutoare de încălzire, care a permis verificarea imediată a solicitanților, direct în baza de date a Direcției Impozite și Taxe Locale, precum și alte baze de date naționale.
„În urma introducerii unei persoane în acest program informatic, se obțin date cu privire la situația acesteia, la bunurile pe care le deține, veniturile pentru care plătește impozite, care duc la acceptarea sau la respingerea acesteia în ceea ce privește acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, în funcție de grila stabilită de cadrul legal”, a declarat primarul Sorin Apostu, citat în comunicat.
Dintre solicitanții care au beneficiat până acum de ajutor la încălzire, aproximativ 4.500 au obținut ajutoare pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, 3.500 pentru sistemul centralizat de încălzire și alți 130 pentru încălzirea locuinței cu lemne.