Societatea culturală „Ștefan cel Mare – Bucovina” a donat recent Liceului românesc “M. Eminescu” de la Carapciu, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți, un lot de peste 200 de cărți de literatură pentru elevi, pe care președintele societății culturale, prof. dr. Mugur Andronic, le-a predat personal bibliotecii liceului. Societatea „Ștefan cel Mare – Bucovina”, printr-unul dintre vicepreședinții săi, ec. Ioan Grigoraș, este în curs de colectare de noi seturi de carte de la unele școli sucevene.
O altă inițiativă a societății culturale a constat în unele propuneri concrete făcute Consiliului Județean Suceava și Primăriei municipiului Suceava în scopul creșterii prestigiului orașului și județului. Mugur Andronic a prezentat, printre altele, și propunerea montării, în apropiere de Cetatea de Scaun, la înălțime, a numelui orașului, pe timp de noapte luminat feeric, „exemple fiind în acest sens cazurile orașelor Brașov, Râșnov și, de ce nu, Hollywood”.
Istoria adevărată a Basarabiei
Președintele societății a trimis Parlamentului României propuneri legislative privind gratuitatea vizitării muzeelor de către românii din regiunile Cernăuți și Basarabia, cât și finanțarea de către statul român a transportului cu autocare a elevilor din satele de dincolo de frontieră în cadrul relațiilor de parteneriate dintre diverse localități. Totodată, istoricul și arheologul Mugur Andronic a inițiat tipărirea prin societatea culturală pe care o conduce pentru liceele din Republica Moldova a unei istorii a Basarabiei, „în care vor fi criticate falsificările grosolane, de tip agresiv, bolșevic (de tip «popor moldovenesc»), care se proliferează în continuare sub auspiciile dușmanilor de neam, a partidelor comunist și socialist, de ultimul fiind legat și actualul președinte Dodon”.
Lansări de carte la Los Angeles și New York
Zilele acestea, scriitorul Mugur Andronic și-a lansat la Los Angeles și New York romanul său istoric de succes, editat de Societate culturală „Ștefan cel Mare – Bucovina”, cunoscut sucevenilor și nu numai, în variantele română și engleză, „În umbra marilor imperii ucigașe”. În prima mare metropolă americană prezentarea a fost făcută de scriitorul Ion Anton, în cadrul diasporei românești. La New York, lansarea s-a făcut sub auspiciile The Romanian Institute of Orthodox Theology and Spirituality, fondat de prof. univ. dr. Teodor Damian. Romanul a fost prezentat de prof. univ. dr. Teodor Damian (recent premiat la New York) și criticii literari M.N. Rusu (redactor-șef al revistei Lumină Lină), Valentina Ceaprazii și Mariana Terra (redactor Romanian Journal – New York). La eveniment a fost prezent și senatorul român Viorel Badea, președintele comisiei parlamentare pentru românii de pretutindeni. Cartea se poate citi și descărca electronic din sistemul mondial Amazon, accesând: Amazon.com – books – Mugur Andronic (variantele română, engleză și italiană).
Acțiune
Peste 200 de cărți donate de Societatea culturală „Ștefan cel Mare – Bucovina” Liceului românesc „M. Eminescu” din raionul Storojineț
