Un agent de pază de la o societate comercială din Siret este cercetat de către polițiști, după ce l-a ajutat pe un bărbat, contra unor sume de bani, să fure peste 20 de tone de brichete de foc din curtea firmei la care lucra. Agentul de pază cu pricina, Petru N., în vîrstă de 39 de ani, din comuna Rîșca, a intrat în „combinație”, pentru prima dată în ziua de 14 octombrie, cu Vasile C., de 31 de ani, din Siret, de la care a primit suma de 14,6 milioane de lei. Pentru această sumă, agentul de pază a „închis ochii”, făcîndu-se că nu vede faptul că din curtea firmei sînt furate 12 tone de brichete de foc, în valoare totală de aproape 43 de milioane de lei. Conform polițiștilor, același lucru s-a petrecut și în după amiaza zilei de 18 octombrie, cînd cei doi au procedat similar, numai că de data asta agentul de pază a primit suma de 7,5 milioane de lei, iar cantitatea de brichete de foc furată a fost de 7 tone. În momentul de față, cei doi bărbați sînt cercetați de către polițiști, urmînd să se stabilească dacă nu au mai existat și în alte rînduri asemenea furturi din cadrul societății comerciale la care lucra respectivul agent de pază.