Poliția de Frontieră

Peste 20 de mii de pachete de țigări și un microbuz, confiscate la Bilca

țigări de contrabandă
țigări de contrabandă

Polițiștii de frontieră suceveni au făcut o captură importantă de țigări de contrabandă, peste 20 de mii de pachete, pe raza comunei Bilca. Mai mult, în timpul acțiunii organizate de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava a fost indisponibilizat și un microbuz folosit la transportul tutunului. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, duminică în jurul orelor 13.45., un echipaj de polițiștii de frontieră a observat, în zona localității Bilca, un grup de persoane care se deplasa dinspre linia de frontieră către interiorul țării, și care transporta colete voluminoase spre un microbuz. Lucrătorii de la graniță au trecut imediat la interceptarea și somarea prin voce a suspecților, și pentru că aceștia nu s-au supus, au folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de avertisment în plan vertical. În acel moment contrabandiștii au abandonat coletele și autoturismul și s-au retras pe teritoriul statului vecin. În apropiere polițiștii de frontieră au descoperit un microbuz marca Volksvagen fără numere de înmatriculare și 45 de baxuri cu țigări de contrabandă. De asemenea, s-a constatat că pentru a nu lăsa urme pe fâșia arată, contrabandiștii au folosit trei scânduri de lemn. În urma inventarierii țigaretelor din colete, au rezultat 23500 pachete de țigări de diferite mărci de proveniență ucraineană, în valoare de 235000 lei. În același timp au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene, care au comunicat că pe teritoriul statului vecin au descoperit opt baxuri cu țigări din același lot. Comisarul șef Poroch-Serițan a precizat că țigările au fost ridicate în vederea confiscării, microbuzul, evaluat la de 15500 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Suceava, iar cercetările continuă împreună cu autoritățile de frontieră ucrainene.

microbuz transport țigări contrabandă
microbuz transport țigări contrabandă
țigări de contrabandă
țigări de contrabandă

Recomandări

Cantitate mare de țigări și două mașini confiscate după o nouă acțiune în forță privind contrabandiști din zona Sucevei

Țigări în valoare de peste 1,7 milioane de lei, ascunse de contrabandiști în pădure și descoperite de polițiștii de frontieră