Tradiții

Peste 20 de gospodine au participat la Festivalul Produselor de Post din Adâncata

Gospodinele din Adâncata s-au întrecut în a găti mâncăruri de post
Gospodinele din Adâncata s-au întrecut în a găti mâncăruri de post

Peste 20 de gospodine au participat, ieri, la a șaptea ediție a Festivalului Produselor Tradiționale de Post din comuna Adâncata. Ca și în anii precedenți, gospodinele din Adâncata, și nu numai, au pregătit un adevărat festin culinar de post. Cei care au fost prezenți la acest festival au putut degusta diferite feluri de sarmale cu ciuperci, salate de post din vinete, ciuperci sau alte legume, iahnie de fasole cu murături, răcituri cu ciuperci, rulade de legume, chiftele din ciuperci, dar și deserturi, plăcinte poale-n brâu, prăjituri de post, cornulețe sau cozonac. Anul acesta, pentru prima dată a fost prezentă conf. univ. dr. Angela Albu, care a pregătit special pentru acest festival un drob de năut, dar și o delicioasă „ciorbă de burtă fără burtă”, adică o ciorbă din caju și ciuperci pleurotus.
Deschiderea festivalului a avut loc în prezența preotului paroh al Parohiei Bisericii „Sf. Dumitru” din Adâncata, Mitu Pascal, a primarului Viorel Cucu și a soției acestuia, Elena Cucu, cea care a fost inițiatoarea acestui festival. În cuvântul său, preotul Mitu Pascal a ținut să le mulțumească tuturor gospodinelor pentru efortul făcut de a fi prezente la acest festival. „Ne-am întâlnit din nou la acest festival cu gândul de a ne uni unii cu ceilalți, nu numai în jurul Potirului Sfintei Liturghii, dar și în jurul mesei. Pentru că și împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu o cină, cu o nuntă, la care oamenii stau împreună la masă și se bucură de prezență. Și chiar dacă mâncarea este de post, gospodinele, credincioasele astăzi ne pot dovedi că pot găti la fel de bine ca și atunci când suntem în zi de sărbătoare”, a spus preotul Mitu Pascal.
La rândul lor, atât Elena Cucu, cât și primarul Viorel Cucu au ținut să sublinieze rolul important pe care l-a avut preotul Mitu Pascal în parohia pe care o păstorește, dar și în începerea proiectului de restaurare a Bisericii de lemn „Sf. Dumitru” din Adâncata. De precizat că toate gospodinele participante la ediția de anul acesta a Festivalului Produselor Tradiționale de Post din Adâncata au primit diplome și premii din partea organizatorilor.

Preotul paroh Mitu Pascal, alături de Viorel și Elena Cucu
Preotul paroh Mitu Pascal, alături de Viorel și Elena Cucu
Gospodinele din Adâncata s-au întrecut în a găti mâncăruri de post
Gospodinele din Adâncata s-au întrecut în a găti mâncăruri de post

Recomandări

Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a