Corpul principal al Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului a fost reabilitat integral, valoarea lucrărilor fiind de aproape 2,3 milioane de euro, bani europeni.
Amplele lucrări de modernizare și reabilitare au fost demarate în urmă cu doi ani, perioadă în care cei 1.000 de liceeni au fost relocați într-un alt corp al liceului, cu program în două schimburi.
Au fost recondiționate 22 săli de clasă, 6 laboratoare și spațiile conexe – cancelarie, grupuri sanitare, birouri, cabinetele metodice ale profesorilor, afectate, înainte de startul modernizării, de trecerea timpului.
Odată cu investiţiile făcute, şcoala (parter + 3 etaje) are un nou aspect, modern, conform standardelor actuale de siguranță și confort.
Instalaţia electrică și cea termică au fost refăcute în totalitate, tâmplăria a fost înlocuită, pardoselile schimbate, iar sălile de clasă au fost văruite.
De asemenea, au fost refăcute fațada și acoperișul.

„Clădirea a fost construită în 1970, a beneficiat în permanență de lucrări de întreținere, dar acum se impuneau lucrări de reparații capitale, adaptate standardelor actuale și urmărind și eficientizarea energetică. De asemenea, la finele anilor 80 a mai fost construită o anexă a clădirii. Se simțea nevoia unei modernizări.
În plus, înainte aveam o singură centrală termică ce deservea clădirile colegiului, acum avem centrală termică doar pentru acest corp”, a subliniat prof. Mihaela Ursaciuc, directoarea Colegiului „Alexandru cel Bun”.
Proiectul PNRR s-a numit ”Reabilitare moderată a Colegiului <Alexandru cel Bun> corp A, Orașul Gura Humorului, județul Suceava”, valoarea investiției fiind 11.426.199,15 lei, fiind demarat și implementat de Primăria Gura Humorului.
De asemenea, tot printr-un proiect PNRR al primăriei orașului au fost dotate sălile de clasă cu mobilier nou, table inteligente și alte echipamente.
„Laboratoarele, atelierele, incubatorul de afaceri au fost, de asemenea, modernizate, tot cu fonduri europene, în urma câștigării și implementării de către Colegiul <Alexandru cel Bun> a proiectelor: DOTLAB, SMARTlab și PEO (<SPP – Șansă, Parteneriat, Productivitate pentru absolvenți, viitori angajați>)”, a mai completat prof. Ursaciuc.






