Jandarmeria Română a executat la nivel național, anul trecut, peste 417.000 de misiuni, în urma cărora au fost constatate 19.284 de infracțiuni și au fost depistate 110 persoane urmărite, se arată în bilanțul pe 2012 al instituției.
„În perioada de referință, structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Române au executat 417.138 misiuni, din care: 105.194 misiuni de asigurare a ordinii publice, reprezentând o creștere cu 15,72% față de anul 2011, 6.647 intervenții la solicitări telefonice, 13.652 intervenții la solicitare 112, 435 acțiuni de salvare-evacuare, 5.158 acțiuni de intervenție pentru asigurarea transporturilor speciale și de valori și 67 intervenții pentru restabilirea ordinii publice la solicitarea altor structuri”, se arată în materialul de bilanț.
Potrivit sursei citate, în 2012, jandarmii au constatat 19.284 infracțiuni. Totodată, au fost puse în executare 35.845 mandate de aducere și au fost depistați 110 urmăriți, care au fost predați, ulterior, polițiștilor.
De asemenea, Jandarmeria a trimis oameni la 458 de acțiuni, pentru a veni în sprijinul altor instituții implicate în combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei, precum și pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate.
Conform Jandarmeriei Române, structurile montane au executat anul trecut 1.175 de acțiuni, care au constat în salvarea a 1.686 de persoane, și au participat la misiuni de menținere a ordinii publice în 62 de stațiuni și pe traseele turistice adiacente.
„Activitatea de cooperare polițienească internațională specifică Punctului Național Informare Manifestări Sportive a înregistrat în cursul anului 2012 o dinamică accentuată, datorită extinderii schimbului de date și informații și pe segmentul altor manifestări sportive (handbal, baschet, volei, hochei) la nivel european, înregistrându-se o creștere cu peste 10% a activităților specifice domeniului, față de anul 2011”, se mai arată în bilanțul instituției.