Peste 18.000 de elevi suceveni beneficiază în acest an școlar de programul „Masă sănătoasă în școli”



Peste 18.000 de elevi suceveni beneficiază în acest an școlar de programul „Masă sănătoasă în școli”
Peste 18.000 de elevi suceveni beneficiază în acest an școlar de programul „Masă sănătoasă în școli”

Programul „Masă sănătoasă în școli”, finanțat de la bugetul de stat, a fost aprobat și se derulează în acest an școlar în 43 de unități de învățământ sucevene, a informat Inspectoratul Școlar, în cadrul Colegiului Prefectural. Beneficiari sunt peste 18.000 de elevi de la școli și licee din județ. Selecția unităților de învățământ incluse în program a fost făcută de Inspectoratul Școlar Județean, pe baza unor criterii aprobate prin ordin al ministrului Educației. Printre unitățile școlare în care elevii vor beneficia de o masă caldă se numără școlile gimnaziale din Moldova Sulița, Gulia, Școala „Ion Barbir” din Capu Câmpului, școlile din Măriței, Humoreni, Poiana Stampei, Voitinel, Berchișești, Ciprian Porumbescu, Mironu, Valea Moldovei și Țâmpoceni, Școala ”Învățător Vasile Hihor” din Baia, liceele „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni, „Ștefan cel Mare” Cajvana, „Vasile Cocea” Moldovița, Liceul cu Program Sportiv Suceava.
Școlile care au bloc alimentar propriu trebuie să-l amenajeze astfel încât să fie asigurate circuitele funcționale, fazele salubre să nu se intersecteze cu cele insalubre și fluxul tehnologic să se desfășoare într-un singur sens. Meniul zilnic se întocmește având în vedere lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și elevilor și principiile care stau la baza unei alimentații sănătoase.
Este interzisă folosirea de aditivi, conservanți sau potențiatori de gust, iar sarea iodată nu trebuie să conțină antiaglomeranți. Ceapa nu va fi prăjită, ci doar înăbușită, uleiul se va folosi o singură dată, iar mâncăruri precum tocăturile prăjite sau alte prăjeli vor fi evitate.
În cazul în care masa caldă nu poate fi preparată în incinta unității, elevii vor primi un pachet livrat în sistem de catering.
Printre mâncărurile recomandate pentru masa elevilor se numără: ciorbă de legume, supă de pui cu legume, ciorbă de văcuță cu legume, legume cu piept de pui la grătar, mâncare de mazăre cu piept de pui, pilaf cu legume și ficăței de pui, piure de morcov cu grătar de pui, piure de cartofi, salată cu piept de curcan, mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor, ghiveci de legume cu pui, orez cu legume și pui la tavă, sufleu de broccoli/conopidă cu brânză, tocană de legume, cartofi franțuzești, dar și sandviș cu unt, șuncă, cașcaval și legume, cu roșii, castravete, salată sau sandviș cu piept de pui la grătar, pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude precum gogoșar, varză, morcov și fruct întreg.
În normele minime obligatorii care trebuie respectate se precizează de asemenea că trebuie evitate asocierea unor alimente, cremele cu ouă și frișcă, maionezele.
Unul dintre scopurile implementării acestui program este diminuarea abandonului școlar în zonele defavorizate, cu nivel de trai mai scăzut.



Recomandări

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna