Tenis de masă

Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR

Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR
Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR

Sâmbătă, 12 iulie, municipiul Fălticeni va fi gazda celei de-a XVII-a ediții a turneului de tenis de masă din cadrul circuitului național AMATUR A+. Evenimentul sportiv va deschide Zilele Municipiului Fălticeni 2025 și este organizat de Primăria Municipiului Fălticeni și Asociația Club Sportiv Șomuz.
Meciurile se vor desfășura la Sala de Sport „Gabriel Udișteanu” pentru categoriile Open (54 de participanți plus patru în așteptare, după cum arată situația înscrierilor pe 9 iulie), Avansați (54 de participanți) și Hobby (36 de participanți) și la Sala de Sport a Colegiului Național „Mihai Băcescu” pentru categoria Elite (36 de participanți). Infrastructura competițională este de nivel înalt, cu mese ITTF Donic Waldner 25, mingi Tibhar J40+ și suprafețe Gerflor și Taraflex.
Așa cum am aflat de la organizatorul turneului, ing. Cătălin Cozma, la categoria Hobby, care se va desfășura sâmbătă, începând cu ora 14.30, participă orice jucător amator cu MP mai mic de 10. O altă categorie în care vor avea loc meciuri spectaculoase este cea de Avansați, la care poate participa orice jucător amator cu MP mai mic de 24. Numărul maxim de participanți este de 52 + 2 wild cards. Categoria Open va reuni 52 + 2 wild cards jucători cu MP între 10 și 38, în timp ce la Elite, va fi un turneu între cei mai buni jucători, care au minimum 24 MP.
Una dintre cele mai importante competiții din zona Moldovei
Organizatorul principal al turneului, Cătălin Cozma, ne-a declarat: „Turneul de tenis de masă dotat cu Cupa «Zilele Municipiului Fălticeni», organizat de Asociația Club Sportiv «Șomuz» cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al municipiului Fălticeni, a început timid, a devenit o competiție foarte apreciată și împreună cu turneul AMATUR A+ din luna decembrie, desfășurat tot la Fălticeni, sunt printre cele mai mari și mai importante competiții de acest gen din Moldova ca număr de jucători participanți și ca valoare a jucătorilor în clasamentul general AmaTur. Printre ei se numără și o parte dintre cei mai buni tenismeni din diviziile A și B din județele Moldovei, la care se adaugă jucători foarte buni, care realizează meciuri spectaculoase, din Republica Moldova, Brăila, Harghita, Arad etc. Se vor juca grupe inferioare, urmate de grupe superioare și eliminatorii, meciurile desfășurându-se după regula cel mai bun din cinci seturi”.
Circuitul AmaTur România este alcătuit dintr-un lanț de turnee de tenis de masă, organizate pe întreaga durată a anului, în mai multe localități și pe mai multe niveluri de reprezentare – locale, zonale și naționale, încheindu-se cu un Turneu Final.
Circuitul organizat de Asociația AmaTur România, prin coordonatorii naționali, urmărește atragerea iubitorilor tenisului de masă, simpli pasionați sau foști sportivi de performanță care doresc să practice acest sport în mod organizat, la nivel local sau național, creând posibilitatea unor întâlniri ale celor mai buni participanți amatori cu jucători legitimați de nivel apropiat.

Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR
Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR
Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR
Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR
Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR
Peste 180 de practicanți ai tenisului de masă se întâlnesc la Fălticeni, în Circuitul AMATUR

Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia