Criză de locuri

Peste 17.000 de copii încep grădinița anul viitor

Criza de locuri în grădinițe se va accentua și mai mult anul viitor
Criza de locuri în grădinițe se va accentua și mai mult anul viitor

Criza de locuri din grădinițe, atât de accentuată la nivel național, este o realitate și la nivelul județului Suceava.
Potrivit unei situații transmise de către Inspectoratul Școlar Suceava la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, din anul școlar viitor, peste 17.000 de copii ar trebui să înceapă pregătirea preșcolară.
IȘJ a transmis o evidență a tuturor copiilor din județ care s-au născut în anii 2005 și 2006, și care potrivit proiectului noului pachet legislativ al educației, la 15 septembrie 2008 ar trebui să înceapă grădinița.
Inspectorul școlar general Petru Carcalete a declarat că „numărul de locuri în grădinițele sucevene este total insuficient. Aceasta este o caracteristică a întregii țări, iar la Suceava, în ultimii ani, numărul de locuri în grădinițe nu a crescut aproape deloc”.
Practic, Petru Carcalete a spus că, deși în ultimii ani, în județ s-au construit o serie de instituții de învățământ preșcolar, acest lucru nu a diminuat deloc criza de locuri în grădinițe, deoarece în spațiile nou construite au fost mutați preșcolarii care învățau în locații improprii, cum ar fi locuințe particulare, închiriate.
Grădinițe noi în 30 de localități La ora actuală, în județul Suceava funcționează un număr de 468 de instituții de învățământ preșcolar, unele dintre ele neavând spațiu propriu, ci funcționând fie în case particulare, fie în incinta școlilor.
Inspectoratul Școlar Suceava a solicitat Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului finanțare pentru construcția a 42 de grădinițe noi. Petru Carcalete a spus că a solicitat construcția de spații noi în 30 de localități din județ, pentru un efectiv de 3621 de preșcolari. „S-au selectat localitățile cu o rată mare a natalității în ultimii ani”, a precizat Carcalete.
Pentru municipiul Suceava, IȘJ a solicitat finanțare pentru construcția a trei instituții de învățământ preșcolar.
Și la Vicovu de Sus, IȘJ a propus să se construiască tot trei grădinițe. Conform propunerii IȘJ, câte două grădinițe noi ar fi necesare în Broșteni, Cajvana, Fântâna Mare, Fântânele, Mălini, Preutești, Slatina și Vulturești. IȘJ a mai propus Ministerului Educației să aprobe construcția a câte un spațiu de învățământ preșcolar în Baia, Bosanci, Cornu Luncii, Fălticeni, Forăști, Grămești, Hânțești, Hârtop, Mănăstirea Humorului, Marginea, Mitocu Dragomirnei, Moara, Păltinoasa, Straja, Vama, Vicovu de Jos, Zamostea și Zvoriștea.
Criza de locuri în grădinițe se va accentua și mai mult dacă noul pachet legislativ din educație va intra în vigoare, iar din anul școlar viitor, toți copiii de la trei ani vor trebui să înceapă învățământul preșcolar obligatoriu. Acesta este și motivul pentru care Ministerul Educației și Cercetării intenționează să construiască spații noi pentru desfășurarea învățământului preșcolar.

Recomandări

Târgul Toamnei la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava – un eveniment al culorilor, tradițiilor și bucuriei copilăriei

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Educația pentru mediu unește grădinițe din Suceava și Strășeni: „Împreună pentru natură, împreună pentru viață”