Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava pune la dispoziția șomerilor aflați în căutarea unui loc de muncă peste 170 de posturi vacante în cele mai diverse meserii. Locurile de muncă sunt disponibile în meserii precum cea de agent comercial, agent turism, asistent social, barman, bucătar, frezor universal, gravor produse de sticlă, inginer, lăcătuș mecanic, maseur, mecanic auto, ospătar, patiser, paznic, șofer, tâmplar sau vopsitor auto. Trebuie precizat că cele mai multe locuri de muncă disponibile sunt pentru meseria de muncitor necalificat la demolarea clădirilor, agenția având nu mai puțin de 66 de posturi vacante pentru această meserie. Oferta este valabilă până la finele săptămânii viitoare și vizează șomerii aflați în evidențele AJOFM Suceava.





