Peste 1.600 de pachete alimentare au fost oferite familiilor și persoanelor vulnerabile din județ, sub coordonarea Asociației Institutul Bucovina.
În urma campaniei Colecta Națională de Alimente – ediția de Paște 2026, desfășurată în perioada 20 – 22 martie 2026, Asociația Institutul Bucovina, partener oficial al Băncii Regionale pentru Alimente Roman, a coordonat la nivel local pregătirea și distribuirea kiturilor de alimente către persoane și familii aflate în situații vulnerabile.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul voluntarilor implicați în campanie, care au contribuit activ atât la pregătirea pachetelor, cât și la livrarea acestora către beneficiari.
Alimentele donate în magazinele partenere au fost sortate și transformate în 1.619 kituri individuale, distribuite în diverse localități ale județului Suceava – Siret, Rădăuți, Milișăuți, Marginea, Sucevița, Vicovu de Sus, municipiul Suceava, Mitoc, Berchișești, Mironu, cătunul Tîmpoceni din Capu Codrului și satele din comuna Stulpicani.
Kiturile au fost oferite familiilor incluse în proiectele de reintegrare socială din județul Botoșani, în localitățile Răchiți, Hilișeu Horia, Blândești, Bălușeni, Corni, Tudora și Dumeni, precum și persoanelor cu afecțiuni psihice, refugiaților din Ucraina, vârstnicilor care locuiesc singuri, familiilor cu resurse limitate și locatarilor Căminelor pentru persoane vârstnice din Solca și Dolhasca.
În componența kiturilor s-au regăsit alimente de bază, neperisabile, menite să asigure suport alimentar: făină, mălai, orez sau fasole, ulei, conserve, paste făinoase și produse dulci, oferind un sprijin concret pentru perioada sărbătorilor pascale și contribuind la creșterea siguranței alimentare a beneficiarilor.
Distribuirea acestor pachete a reprezentat etapa finală a unei mobilizări comunitare ample, în care donațiile individuale, implicarea voluntarilor și colaborarea dintre organizații au transformat gesturile de generozitate în sprijin real și tangibil. Impactul asupra beneficiarilor a fost imediat și vizibil, iar solidaritatea comunității s-a manifestat concret prin acest act de responsabilitate civică.
Prin această inițiativă, Asociația Institutul Bucovina își reafirmă rolul de a consolida coeziunea socială, de a promova implicarea civică și de a demonstra că gesturile individuale pot transforma sărbătorile într-un prilej de speranță și demnitate pentru persoanele vulnerabile.





