Caloriferele din mii de locuințe din municipiul Suceava au început să dea căldură începând de duminică seara, când Termica a pus în funcțiune primul cazan al termocentralei pe cărbune. Dar nu toți sucevenii își doresc să beneficieze de căldură, iar tocmai de aceea, locatarii a peste 1.600 de apartamente, din cadrul a trei asociații de proprietari, au cerut să fie debranșați în masă, direct din punctul termic.
Primii suceveni care au beneficiat de căldură pe timpul nopții au fost cei racordați la punctele termice automatizate, după cum a precizat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, care a explicat că acest lucru a fost posibil deoarece la acestea setările necesare au fost făcute automat, în funcție de temperaturile exterioare.
„La toate celelalte puncte termice furnizarea căldurii va fi pornită manual, de către echipele noastre, care vor stabili parametrii necesari de furnizare a energiei termice”, a precizat directorul Termica.
Drept urmare, dacă în prima seară de furnizare a căldurii, energia termică a ajuns în locuințele a aproximativ 30% dintre sucevenii racordați la sistemul centralizat, luni seară căldura urma să se facă simțită la cel puțin 50% dintre clienții Termica.
“În prima seară, căldura s-a făcut simțită la cei racordați la cele 14 puncte termice automatizate, urmând ca restul punctelor termice să fie pornite manual. Operațiunea este ceva mai complexă, dar cred că marți noapte vom reuși să furnizăm căldură la toate cele 49 de puncte termice”, a adăugat Ovidiu Dumitrescu.
Asociații care au cerut să fie tăiate de la căldură
Începerea furnizării căldurii nu e pe placul tuturor sucevenilor, mai ales că pentru ceea ce se consumă luna aceasta nu se acordă ajutoare de încălzire de la Guvern.
De aceea, pentru a evita să se încarce cu noi facturi, pe care locatarii din unele blocuri nu le pot achita, conducerea a trei asociații de proprietari din Burdujeni, care se confruntă de multă vreme cu probleme mari la încasarea restanțelor de la populație, au solicitat să fie debranșate de la căldură.
Este vorba de Asociația 31 Eroilor, cu 308 apartamente care sunt debranșate și de la furnizarea apei calde, totalul datoriilor acumulate fiind de aproape 4,7 miliarde de lei vechi, Asociația 75, din zona Gării Burdujeni, cu 211 apartamente debranșate și de la apă caldă, cu o datorie de aproape 1,3 miliarde de lei vechi, precum și Asociația 44, cu un număr de 1.136 de apartamente. Administratorul Asociației 44, Ionela Reuț, a precizat că a fost voința majorității locatarilor să nu li se furnizeze căldură de la 15 octombrie, urmând ca, în funcție de evoluția vremii, să fie luată o decizie în această privință.
Directorul Termica a precizat că dacă mai sunt și alți locatari care nu doresc încă să beneficieze de căldură, furnizarea acesteia poate fi oprită de la gigacalorimetrul scării de bloc, cu ajutorul angajaților de la punctele termice, sau, în cazul celor care au montate repartitoare de costuri, direct de la calorifere.