Peste 150.000 de voluntari au participat, sâmbătă, la campania națională de curățenie „Let’s Do It Romania!”, cei mai mulți în județul Brașov (15.000), aceștia reușind să strângă, potrivit estimărilor inițiale, aproape 190.000 de saci cu gunoi.
„Încă de la 8.00 dimineața, sute de volutari erau prezenți la punctele de înregistrare, gata să ia cu asalt mormanele de deșeuri aflate în arealele naturale”, se arată în comunicatul de presă al organizatorilor campaniei.
Primele rezultate la nivel național arată că cei mai mulți voluntari au ieșit la curățenie în județele Brașov (15.000), Cluj (13.000) și București-Ilfov (11.000). Acestea sunt urmate îndeaproape de Argeș (10.800) și Maramureș (10.000).
La campanie au participat și o serie de vedete, printre care Smiley care a făcut curățenie în județul Argeș, formația Holograf care a mers la Sinaia, boxerul Leonard Doroftei care a făcut curățenie ân Prahova și Adi Despot la Bușteni.
De asemenea, Cabral, Zoli de la Sistem și Monica Tatoiu au rămas în apropierea Bucureștiului, unde au dat o mână de ajutor.
„A fost o plăcere să fac curat în locul meu de baștină cu niște oameni deosebiți. Îmi pare bine că au venit atâția piteșteni la curățenie” a declarat Smiley, citat în comunicatul de presă.
Totodată, Zoli de la Sistem a spus că și-ar dori ca peste cinci ani „să ne întâlnim tot aici și să spunem că nu mai avem ce curăța”.
Campionul mondial Leonard Doroftei a declarat și el că „nu ne oprim aici, acum e doar începutul”.
Primele estimări în urma curățeniei naționale arată că voluntarii au adunat aproape 190.000 de saci cu gunoi, însă avertizează că acest număr „nu este nici pe departe” cel real, cu doar o primă raportare obținută de la echipele locale.
Colectarea sacilor de pe marginea drumurilor va dura câteva zile și abia apoi va putea fi făcut public numărul real.
Campania „Let’s Do It Romania!” va continua cu o campanie de lobby și advocacy.