Peste 15.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite la Straja



Nu mai puțin de 15.450 de pachete de țigări de contrabandă de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 154.500 lei, împachetate în 31 de colete, au fost găsite abandonate pe raza comunei Straja, în apropierea frontierei cu Ucraina.
Coletele au fost ridicate și depuse la camera de corpuri delicte.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigarea Fraudelor – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor infracțiunii de „contrabandă”.