Sărbători de iarnă

Peste 1.500 de copii din Fălticeni vor primi astăzi cadouri de la Moș Crăciun

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Peste 1.500 de copii din Fălticeni vor primi astăzi cadouri de la Moș Crăciun în orășelul copiilor amenajat în fața primăriei acestui municipiu. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, ne-a declarat că primăria a pregătit anul acesta peste 3.000 de cadouri, o parte dintre acestea fiind împărțite copiilor care au participat la a treia ediție a concursul de dans „Christmas Dance”, care a avut loc în data de 13 decembrie 2014, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, sau la Cupa „Moș Crăciun” la tenis de masă, evenimente cuprinse în programul de manifestări organizate în Fălticeni cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
„Am avut o agendă foarte, foarte bogată, cu activități culturale, artistice și sportive. Până acum a avut loc vernisajul expoziției «Micul Prinț», la Galeria Oamenilor de Seamă, apoi concursul de dans, care a ajuns deja la a treia ediție. Este un concurs de dans pe care l-am inițiat încă din anul 2012, de când sunt eu primar, și mă bucur că de la an la an sunt tot mai mulți participanți. Iar anul acesta am avut peste 600 de copii care au evoluat pe scena Centrului Cultural «Grigore Vasiliu Birlic»”, a spus Cătălin Coman.
El a amintit că orășelul copiilor din Fălticeni a fost deschis luni, 22 decembrie, în fața primăriei din Fălticeni, acolo unde copiii sunt așteptați cu numeroase surprize. Cătălin Coman a spus că anul acesta primăria a achiziționat căsuțe noi pentru pitici, dar și mai multe mașinuțe pe care copiii le pot folosi în orășelul copiilor. Coman a mai precizat că astăzi, de la ora 16:00, copiii cuminți din Fălticenii sunt așteptați să primească daruri din partea lui Moș Crăciun.
„Apoi, pe 27 decembrie, în Piața Nada Florilor va avea loc un spectacol foarte frumos, unde vor participa peste 20 de formații de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, atât din Fălticeni, cât și din localitățile învecinate. Și ca o noutate față de anii trecuți, la evenimentul de anul acesta am invitat și interpreți de muzică populară, printre care Sorin Filip, Marius Zgâianu, Gheorghiță Rotaru sau Călin Brăteanu, care vor completa spectacolele de datini și obiceiuri. Îi așteptăm deci pe fălticeneni, și nu numai, să vină pe 27 decembrie în Piața Nada Florilor la acest maraton de opt ore de muzică populară și datini și obiceiuri de iarnă”, a declarat Cătălin Coman. El i-a invitat pe fălticeneni să fie prezenți în număr cât mai mare și la un impresionant spectacolul de artificii care va avea loc la ora 24:00 în noaptea de Revelion.

Recomandări

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

Rușii lipoveni din localitățile sucevene, dar și toți ortodocșii de stil vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie