Cooperare judiciară

Peste 150 de mandate de arestare europene la instanțele din județ

Integrați cu tot cu mandate. Cooptarea României în rândul țărilor Uniunii Europene s-a reflectat și în activitatea judecătorilor suceveni, mai precis în numărul de mandate europene soluționate.
În cursul anului trecut, magistrații de la cele 8 instanțe din județ (Judecătorii, Tribunal și Curtea de Apel) au avut pe mesele de lucru 156 de dosare de acest gen, fapt ce denotă că infracționalitatea nu are frontiere.
Faptele analizate de judecători nu i-au privit numai pe românii din țară sau străinătate care au comis diferite infracțiuni, ci și pe străinii care au încălcat legea.
Numai la Tribunalul Suceava, din cele 27 de mandate de arestare europene, 7 i-au avut în prim plan pe cetățenii altor state. Cei mai mulți au fost cetățeni turci, care au făcut obiectul discuției în sala de judecată în 4 cazuri, celelalte 3 situații privind un cetățean ucrainean, un moldovean și un iordanian.
De competența Judecătoriilor au fost cele mai multe mandate de arestare europene. Dacă în aria de competență a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc au existat doar 10 cazuri, în zona Rădăuți s-a înregistrat un adevărat record negativ, nu mai puțin de 34 de dosare făcând obiectul unor mandate de arestare europene.
Faptele cele mai grave, de competența Curții de Apel Suceava Cele mai grave fapte au fost analizate de Curtea de Apel Suceava, care, în cursul anului 2007, a avut în lucru 11 dosare.
Vicepreședintele Curții de Apel Suceava, Maria Andrieș, a ținut să remarce că aceste mandate de arestare europene sunt un instrument util de luptă cu infractorii.
„Până acum procedura de extrădare era mult mai stufoasă și necesita un timp mai mare. Prin implementarea Legii 302/2004, modificată cu Legea 224/2006, s-a reușit o cooperare mult mai bună între țările Uniunii Europene, un lucru extrem de benefic pentru toate statele”, a declarat Maria Andrieș.
Faptele pentru care se emite un mandat de arestare european sunt dintre cele mai diverse și pleacă de la crime, trafic de arme sau droguri, acte de terorism sau sabotaj și se încheie cu fapte mai mărunte, cum ar fi falsificare de monedă sau facilitarea intrării și șederii ilegale într-o țară.

Recomandări

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

Deputata Veronica Grosu îi solicită premierului Bolojan să oprească risipa banilor publici și să redea facilitățile persoanelor cu dizabilități

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor