Și-a recuperat banii! Unul dintre indivizii suspectați că ar face parte din rețeaua de contrabandiști anihilată la finele anului trecut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, care se ocupa cu traficul de țigări aduse din Ucraina, a primit înapoi toți banii pe care anchetatorii i-au ridicat de la locuința sa cu ocazia perchezițiilor efectuate la mijlocul lunii decembrie 2007.
Potrivit procurorilor DIICOT Suceava, existau suspiciuni că banii proveneau din traficul cu țigări, aspecte care nu au putut fi probate în timpul anchetei, motiv pentru care s-a dispus restituirea întregii sume.
În cauză este vorba de 22.335 de euro, 4.100 de dolari și 62.500 de lei, adică peste 154.000 de lei (1,54 miliarde de lei vechi).
În acest dosar, au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care și 5 polițiști de frontieră.
Prin rechizitoriul de sesizare a instanței de judecată, în boxa acuzaților au ajuns 22 de inculpați, care vor trebui să răspundă pentru un șir întreg de infracțiuni, plecând de la constituirea unui grup infracțional organizat la contrabandă și abuz în serviciu în formă calificată.
Lista celor judecați În fruntea listei acuzaților se regăsesc cinci polițiști de frontieră, respectiv Petru Marocico, de 38 de ani, zis „Zaridon”, din Ulma, Alexandru Ursan, de 24 de ani, din municipiul Suceava, Adrian Tipa, de 23 de ani, din Gura Humorului, Mihai Gabriel Fodor, de 28 de ani, din Bursuceni – Verești, și Octavian Calancea, de 25 de ani, din Vicovu de Sus.
Aceștia sunt acuzați că au permis membrilor grupării să introducă ilegal din Ucraina în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Ulma și Vicov, sute de mii de pachete de țigări de contrabandă, valoarea prejudiciului calculat de anchetatori ajungând și la peste 15 miliarde de lei vechi.
Alături de aceștia, în boxa acuzaților se vor mai afla Petru Boiciuc, de 30 de ani, și Ionuț Răzan Popadiuc, zis „Chelu”, de 28 de ani, ambii din municipiul Suceava, Constantin Marian Omania, de 40 de ani și Aurica Marocico, de 21 de ani, din Ulma, Vitaly Tsaryk, cetățean ucrainean în vârstă de 32 de ani, Ovidiu Gheorghe Bilibou, zis „Macrina”, de 37 de ani, Constantin Ilisoi, de 56 de ani și Ilie Liviu Gabor, de 37 de ani, din municipiul Rădăuți, Ilie Ursache, fost Popiuc, zis „Falco”, de 35 de ani, din Dornești, Dorin Florin Juravle, zis „Buchi”, de 37 de ani, din Brodina, George Tărâță, zis „Cușu”, de 35 de ani, din Vicovu de Jos, Laura Ileana Carcea, de 29 de ani și Vasile Carcea, de 32 de ani, din Vicovu de Sus, Florin Reuț, de 28 de ani, Ioan Juravle, de 37 de ani și Dragoș Andrei Cîrciu, de 24 de ani, din Straja, Ciprian Ionuț Guliciuc, de 20 de ani, din Tișăuți.
În cazul lui Viorel Dragoș Gâză, de 31 de ani, din Rădăuți, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Dornești, s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea dosarului la Direcția Națională Anticorupție, care continuă cercetările și se va pronunța cu privire la oportunitatea trimiterii sale în judecată.





