Terenul stadionului Unirea din municipiul Suceava a găzduit zilele trecute cea de-a doua ediție a turneului de rugby în 7, dotat cu trofeul „1 decembrie” pentru juniori născuți în 1994 sau mai mici. Față de ediția inaugurală de anul trecut, de această dată au participat mult mai multe echipe, în terenul de joc intrând peste 140 de copii, ce au reprezentat echipe din Pașcani, Gura Humorului, Stroiești, Berchișești, Dumbrăveni, Dorohoi și Suceava. Organizatorii de la Asociația Județeană de Rugby au împărțit echipele în două grupe valorice, avansați și începători, la prima impunându-se la final CSȘ Gura Humorului, în timp ce la a doua grupă a avut câștig de cauză o echipă din Pașcani. La festivitatea de premiere, tinerii sportivi ce au evoluat în teren au primit din partea Direcției pentru Sport a județului Suceava, diplome, cupe și medalii, dar și pizza, dulciuri și răcoritoare din partea organizatorilor și a sponsorilor.
„Mă bucur că această competiție a avut un succes foarte mare în rândul tinerilor pasionați de rugby, dovadă fiind și numărul foarte mare de sportivi prezenți la turneu. Am organizat această competiție cu principalul scop de a selecta noi tineri jucători, dar și de a promova acest sport ce a devenit olimpic din acest an. Am văzut mulți tineri cu calități pe care sperăm să-i atragem către secția de juniori de la Liceul cu Program Sportiv. Vreau să mulțumesc tuturor sportivilor de la echipa mare, antrenorilor, arbitrilor, dar și sponsorilor, cei care ne-au ajutat la buna desfășurare a acestui eveniment”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. Aceasta a fost ultima acțiune a rugbyului sucevean în acest an, sportivii urmând să intre în vacanță până pe 11 ianuarie, când vor relua pregătirea.