Minirugby

Peste 140 de copii din județul Suceava sunt angrenați în Campionatul Regional



Echipa de minirugby sub 12 ani ACS Amicii Suceava, pregătită de Codrin Prorociuc
Echipa de minirugby sub 12 ani ACS Amicii Suceava, pregătită de Codrin Prorociuc

Cei mai mici dintre practicanții rugby-ului din județul Suceava, care nu au o competiție națională pentru vârsta lor, sunt angrenați într-un proiect al Federației Române de Rugby pe zone geografice. Astfel, peste 140 de copii din județ, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, participă la Campionatul Regional la Minirugby Moldova Nord, competiție în care sunt prinse peste 20 de echipe. Zilele trecute, la Târgu Neamț a avut loc a 7-a etapă din această competiție în care participă trei cluburi din județul Suceava și o școală gimnazială. CSM Suceava, unde antrenor este Vasile Conache, a participat cu patru echipe, la toate categoriile de vârstă, 8, 10, 12 și 14 ani, CSȘ Gura Humorului a fost cu trei echipe, la 10, 12 și 14 ani, Școala Gimnazială Cornu Luncii, cu o echipă la under 14, și clubul ACS Amicii Suceava, cu o echipă la sub 12 ani. După șapte turnee, echipa sub 14 ani a CSȘ Gura Humorului, pregătită de Andrei Varvaroi, se luptă pentru locul I, în timp ce echipa Școlii Cornu Luncii, pregătită de profesorul Mihai Coca, are cele mai mari șanse să termine acest sezon pe locul III, fiind și singura școală din competiție.
La categoria sub 12 ani, echipa ACS Amicii Suceava, pregătită de antrenorul Codrin Prorociuc, a disputat trei jocuri la turneul de la Târgu Neamț. În primul a cedat cu scorul de 0 – 20 cu CSȘ Bârlad, în al doilea a remizat cu CSȘ Unirea Iași, scor 5 – 5, iar în ultimul s-a impus cu 10 – 5 în disputa cu CSȘ Gura Humorului.
„La această vârstă copiii au nevoie de cât mai multe meciuri pentru a căpăta experiență și pentru a deprinde cât mai bine tehnica, și de aceea pe lângă turneele organizate în județ am decis să participăm și-n acest campionat oficial pe regiunea Moldova Nord, unde fiecare club organizează câte o etapă, clubul Amicii Suceava fiind gazda turneului precedent. După această competiție va urma Campionatul Național de Minirugby la categoriile U12 și U14. Mulțumim Primăriei municipiului Suceava și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul pe care ni-l acordă în dezvoltarea acestui proiect și rugby-ului juvenil din Suceava”, a declarat antrenorul clubului Amicii Suceava, Codrin Prorociuc.
Următorul și ultimul turneu din acest sezon va avea loc pe stadionul Unirea, pe 27 mai, gazdă fiind CSȘ Suceava. Aici va avea loc și festivitatea de premiere.



Recomandări

CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii

CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii
CCI Suceava organizează un seminar gratuit în care va fi prezentat noul sistem Reges pentru raportări în domeniul muncii