Peste 1.300 de haine ale unor producători celebri, posibil contrafăcute, găsite într-un microbuz

Nu mai puțin de 11 saci cu haine aparținând unor producători celebri, cum ar fi Nike, Hugo Boss, Moncler, Emporio Armani sau Gucci, posibil contrafăcute, au fost descoperite vineri, la orele amiezii, într-un microbuz care mergea spre Rădăuți.

Autoutilitara marca VW Transporter era condusă de un bărbat de 36 de ani, din Arbore, care nu a putut prezenta nici un document pentru marfa evaluată la 10.000 de dolari.

Șoferul le-a spus polițiștilor că marfa provine din Turcia și aparține unei persoane pe care nu o cunoaște.

Microbuzul a fost dus la sediul Poliției Rădăuți, unde după inventariere s-a constatat că este vorba de 1.361 de articole vestimentare, care au fost confiscate.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ,,punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.

Peste 1.300 de haine ale unor producători celebri, posibil contrafăcute, găsite într-un microbuz
Peste 1.300 de haine ale unor producători celebri, posibil contrafăcute, găsite într-un microbuz
Peste 1.300 de haine ale unor producători celebri, posibil contrafăcute, găsite într-un microbuz
Peste 1.300 de haine ale unor producători celebri, posibil contrafăcute, găsite într-un microbuz

Recomandări

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Obiecte de îmbrăcăminte și parfumuri de firmă, posibil contrafăcute, confiscate de la un șofer care circula pe DN17