Peste 1.200 de credincioși au venit, joi, la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a lua aghiazmă cu prilejul Sărbătorii Bobotezei, unii dintre aceștia așteptând peste șase ore în curtea lăcașului de cult, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mitropolia Moldovei și Bucovinei le-a pregătit credincioșilor 12.000 de litri de apă sfințită, așezată în 12 butoaie mari, din lemn.
„Am pregătit anul acesta 12 vase, a câte o mie de litri fiecare. Este o sărbătoare care ne amintește și de botezul fiecăruia din noi. Este bine ca acum să ne amintim de părinții noștri spirituali”, a declarat presei arhimandritul Dosoftei Șcheul, eclesiarh al Catedralei Mitropolitane.
În cursul dimineții, la Catedrala Mitropolitană din Iași a avut loc slujba Mezonoptiei și Utrenia, după care IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de sfințirea apei.
Pe esplanada Catedralei a fost amplasată o cruce făcută din gheață, aceasta simbolizând, potrivit reprezentanților Mitropoliei, crucea răstignirii lui Iisus Hristos.
Unii credincioși au venit la Mitropolie încă de la ora 06.00, oamenii stând peste șase ore pentru a lua apă sfințită.
„Am stat mai bine de șase ore, dar această așteptare, în frig, a meritat. Aghiazma ne ajută tot anul, ne vindecă de boli și de tulburări sufletești. Când cineva dintre noi are un necaz, e bine să facă rugăciune și să ia niște aghiazmă”, a spus unul dintre credincioșii prezenți în curtea Mitropoliei.
Peste 50 de jandarmi au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică în zona Mitropoliei.
„Nu s-au înregistrat incidente. Pe tot parcursul zilei, vom avea mai mulți jandarmi în curtea Catedralei, pentru că oamenii vin în continuare să ia apă sfințită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei ieșene, Mihai Cojocariu.